StiripesurseDiasporaArmata ucraineană afirmă că a respins un atac asupra Blahodatne; grupul...

Armata ucraineană afirmă că a respins un atac asupra Blahodatne; grupul Wagner susţine că a ocupat localitatea

Publicat:

Armata ucraineană a anunţat duminică faptul că a respins un atac din apropierea satului Blahodatne, situat în regiunea Doneţk, din estul Ucrainei, în timp ce grupul paramilitar privat rus Wagner dă asigurări că a preluat controlul localităţii, relatează AFP, potrivit agerpres

Trupele Kievului au “respins atacurile din apropiere (…) de Blahodatne” şi de alte treisprezece localităţi din regiunea Doneţk, a dat asigurări statul major ucrainean în comunicatul său zilnic.

Citește și : Netanyahu promite un răspuns ‘puternic, rapid şi precis’ dat ‘terorismului’, după două atacuri palestiniene în Ierusalimul de Est

Grupul Wagner a anunţat însă puţin mai devreme că unităţile sale au preluat controlul acestui sat.

“Unităţile Wagner PMC au preluat Blahodatne. Blahodatne este sub controlul nostru”, a afirmat Evgheni Prigojin, şef al grupului paramilitar, citat de serviciul său de presă.


Ministerul rus al Apărării nu a confirmat informaţia în acest stadiu.

Moscova a făcut din cucerirea în totalitate a regiunii separatiste Doneţk, a cărui anexare a fost proclamată de preşedintele rus Vladimir Putin la sfârşitul lui septembrie, principalul obiectiv al conflictului în Ucraina.

Kievul a indicat recent că trupele ruse şi-au sporit atacurile în estul ţării, în special împotriva localităţilor Vugledar şi Bahmut.

Rusia a ocupat în luna ianuarie a anului curent, după lupte intense, oraşul Soledar, ceea ce a reprezentat prima sa victorie după mai multe luni de înfrângeri pe câmpul de luptă.

Blahodatne se află la nord de Bahmut, oraş râvnit de luni de zile de Moscova şi unde se derulează unele dintre cele mai violente lupte de la începutul invaziei ruse, pe 24 februarie 2022.

Citește și : Forţele armate ale Poloniei înregistrează un nivel record de recrutări

De altfel, guvernatorul local Pavlo Kirilenko a semnalat duminică că cinci civili au fost ucişi în timpul unor atacuri care au avut loc în regiunea Doneţk în cursul zilei care s-a scurs, dintre care o persoană la Bahmut.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Balanța se înclină în favoarea Ucrainei pe câmpul de luptă

Noile amenințări și atacurile letale rusești asupra orașelor ucrainene vin într-un moment în care situația trupelor invadatoare se deteriorează constant, scrie La Razon. În ciuda a...

Germania vrea să îi excludă din programul de azil temporar pe bărbaţii ucraineni cu vârste între 23 şi 60 de ani

Germania sprijină o modificare propusă în legislaţia UE care i-ar exclude pe bărbaţii ucraineni de vârstă mobilizabilă din programul de azil temporar, a afirmat...

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.