StiripesurseȘtirile zileiAcord în Congresul SUA pentru bugetul pe 2018, fără zidul lui...

Acord în Congresul SUA pentru bugetul pe 2018, fără zidul lui Trump de la frontiera cu Mexicul

Publicat:

Liderii republicani şi democraţi din Congresul Statelor Unite au anunţat miercuri un acord privind finanţarea cheltuielilor federale pe anul fiscal 2018, evitând astfel un nou blocaj al administraţiei, care urma să se producă vineri, informează AFP şi Reuters. Mai întâi Camera Reprezentanţilor, apoi Senatul trebuie să voteze până vineri la orele 24 legea negociată timp de câteva săptămâni.

Cheltuielile prevăzute sunt de aproape 1300 de miliarde de dolari, din care 700 de miliarde în domeniul militar, iar 591 de miliarde pentru restul guvernului. Anul fiscal se încheie în 30 septembrie.

Ambele partide politice au făcut concesii majore. Republicanii sunt mulţumiţi că au reuşit să asigure cea mai mare creştere bugetară din ultimii 15 ani pentru apărare, de circa 80 de miliarde de dolari. În schimb, au fost nevoiţi să renunţe la cea mai mare parte din proiectul preşedintelui Donald Trump de a ridica un zid la frontiera cu Mexicul: din cele 25 de miliarde de dolari cerute la un moment dat de Casa Albă, s-au alocat doar 641 de milioane de dolari, pentru câteva zeci de kilometri de bariere, de tipul deja existent, care este singurul admis conform proiectului de lege.

Textul convenit prevede un surplus de 307 milioane de dolari peste bugetul solicitat de administraţie pentru serviciile de informaţii, în vederea contracarării atacurilor cibernetice din partea Rusiei, la alegerile parţiale pentru Congres din noiembrie.

De la începutul lui 2017, controversele asupra bugetului au fost rezolvate doar prin măsuri temporare, iar de două ori administraţia a fost blocată pentru scurt timp din cauza lipsei de finanţare.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.