StiripesurseDiasporaVeniturile Turciei din turism au atins nivelul record de 46,3 miliarde...

Veniturile Turciei din turism au atins nivelul record de 46,3 miliarde de dolari în 2022

Publicat:

Veniturile Turciei din turism au atins nivelul record de 46,3 miliarde de dolari în 2022, chiar dacă deficitul său comercial s-a extins la peste 109 miliarde de dolari, după ce războiul din ţara vecină, Ucraina, a dus la creşterea numărului vizitatorilor din Rusia, dar şi la majorarea costurilor cu importurile de energie, transmite Reuters, potrivit agerpres

Ţinta preşedintelui Tayyip Erdogan este de a impune o politică monetară neortodoxă, prin reducerea ratelor dobânzilor, pentru a ajunge în cele din urmă la excedent de cont curent. Dar acest obiectiv este complicat de creşterea preţurilor la petrol şi gaze, în 2022, şi deprecierea lirei turceşti, din cauza politicilor şefului statului, apreciază analiştii.

Citește și : China ‘îl ia la bani mărunţi’ pe noul preşedinte ceh

Veniturile din turism au crescut cu 53% în 2022, faţă de 2021, depăşind precedentul record, de 34,5 miliarde de dolari în 2019, înainte de pandemie, arată datele publicate marţi de Institutul de Statistică al Turciei.

Sosirile vizitatorilor străini au totalizat anul trecut 44,6 milioane, aproape de nivelul de vârf din 2019, de 45,1 milioane, conform datelor Ministerului Turismului din Turcia.


După impunerea de sancţiuni Rusiei în urma invadării Ucrainei, se estimează că sute de mii de ruşi s-au mutat anul trecut în Turcia, văzută ca un loc sigur pentru investiţii în locuinţe şi alte active.

Ministrul Turismului, Mehmet Ersoy, a previzionat că în 2023 veniturile din turism vor atinge 56 miliarde de dolari.

Dar chiar dacă turismul aduce valută ţării, importurile de energie au crescut cu peste 90% anul trecut, la 96,55 miliarde de dolari, arată datele oficiale.

Deficitul general comercial a urcat cu 137% în 2022, faţă de 2021, la 109,54 miliarde de dolari, iar în decembrie avansul a fost de 42%.

Citește și : Noul secretar general al NATO, acelaşi cu cel vechi?

În 2022, exporturile au urcat cu 12,9%, la 254,1 miliarde de dolari, în timp ce importurile au crescut cu 34%, la 363,7 miliarde de dolari. În decembrie, deficitul s-a situat la 9,7 miliarde de dolari.

De asemenea, datele publicate marţi arată că în trimestrul patru din 2022 veniturile din turism au crescut cu 22,2%, la 11,37 miliarde de dolari.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.