StiripesurseDiasporaPutin aprobă crearea de centre de pregătire militară cu Belarus

Putin aprobă crearea de centre de pregătire militară cu Belarus

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a aprobat propunerea guvernului său de a semna un acord cu Belarus privind înfiinţarea şi funcţionarea unor centre comune de instruire militară, potrivit unui ordin emis marţi de liderul rus, transmite EFE, scrie agerpres.  

Putin a dat instrucţiuni Ministerului rus al Apărării să iniţieze negocieri cu omologul său belarus cu participarea Ministerului de Externe şi să semneze un acord de înfiinţare a unor astfel de centre.

Citește și : China ‘îl ia la bani mărunţi’ pe noul preşedinte ceh

Potrivit proiectului de acord, centrele sunt destinate să îmbunătăţească abilităţile de luptă ale personalului militar rus şi belarus.

În cadrul acestor centre, accentul se va pune pe antrenamentul de luptă în comun, schimbul de experienţă în utilizarea armelor, echipamentelor militare şi speciale, între altele, precum şi pe “unificarea pregătirii de luptă a forţelor armate” ale celor două ţări.


Belarus a aprobat deja aceste planuri ale Rusiei.

La ora actuală este în curs de derulare un exerciţiu comun ruso-belarus pentru aviaţia tactică, iar marţi a început un altul al Statului Major în care va fi testată planificarea operaţională comună.

În octombrie 2022, preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a anunţat crearea pe teritoriul ţării sale a unei grupări militare comune cu Rusia.

Citește și : Noul secretar general al NATO, acelaşi cu cel vechi?

Potrivit Ministerului Apărării din Belarus, componenta rusă a grupării regionale comune va fi formată din cel puţin 9.000 de soldaţi, 170 de tancuri, 200 de maşini blindate şi până la 100 de piese de artilerie şi mortiere cu un calibru mai mare de 100 mm.

Autorităţile ucrainene, care îl acuză pe Lukaşenko de complicitate cu Moscova, exclud pentru moment un atac de pe teritoriul belarus, aşa cum a avut loc la începutul campaniei militare ruse în Ucraina, ordonată de preşedintele rus Vladimir Putin la 24 februarie trecut.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.