StiripesurseȘtirile zileiSicriul controversatului cardinal George Pell a fost expus public la Sydney

Sicriul controversatului cardinal George Pell a fost expus public la Sydney

Publicat:

Biserica Catolică din Australia a organizat miercuri o veghe de rugăciune în omagiul cardinalului George Pell, o figură controversată a Vaticanului, al cărui sicriu a fost expus public la Catedrala Sfânta Maria din Sydney în pofida protestelor victimelor abuzurilor sexuale, relatează AFP, potrivit agerpres.

Cândva considerat al treilea cel mai influent om de la Vatican, cardinalul Pell, care a murit pe 11 ianuarie la vârsta de 81 de ani, a fost acuzat de agresiune sexuală şi criticat pentru poziţiile sale intransigente cu privire la avort şi căsătoria între persoane de acelaşi sex.

El a fost condamnat în 2019 la şase ani de închisoare pentru că a agresat sexual doi băieţi de cor în anii 1990, pe vremea când era arhiepiscop de Melbourne. După ce a petrecut 12 luni în spatele gratiilor, condamnarea sa a fost în cele din urmă anulată în 2020 de Înalta Curte de Justiţie din Australia.

În faţa Catedralei Sfânta Maria din Sydney, unde se află depus sicriul cu trupul său înainte de funeraliile programate pentru joi, victimele violenţelor sexuale au legat panglici de balustrade în semn de solidaritate cu alte victime. Aceste panglici au fost îndepărtate de mai multe ori.

Citește și : Franţa va furniza Ucrainei 12 tunuri Caesar suplimentare


16159916Foto: (c) DEAN LEWINS / EPA


Poliţia australiană a sesizat deja justiţia pentru a interzice o manifestaţie împotriva cardinalului Pell care urma să aibă loc joi în faţa catedralei.

Demonstraţii au fost organizate în mai multe oraşe din ţară, inclusiv la Ballarat, un orăşel din sud-estul ţării în care s-a născut George Pell.

Fostul premier conservator australian Tony Abbott a declarat că, în opinia sa, numele cardinalului a fost pătat de o “acuzaţie monstruoasă”. Încarcerarea lui “a fost o formă modernă de crucificare”, a declarat Abbott după moartea cardinalului, pe care l-a numit un “sfânt al vremurilor noastre”.

În opinia lui Chrissie Foster, care militează de 20 de ani pentru o schimbare în cadrul Bisericii Catolice, episcopul Pell a fost indiferent şi “agresiv” atunci când i-a raportat agresarea a două dintre fiicele ei de către un preot catolic în suburbia Melbourne, în anii 1990.

“Cred că moştenirea lui este că a menţinut… practica tradiţională, care este de neînţeles, de a proteja preoţii pedofili şi de a abandona copiii”, a declarat ea pentru AFP. “Sistemul pe care el l-a instituit a făcut ca victimele să sufere în continuare”, a mai spus Foster.

Citește și : Rusia şi SUA au reluat contactele asupra controlului armamentelor

Cardinalul Pell a recunoscut ulterior că nu a făcut suficient pentru a proteja victimele abuzurilor sexuale în Biserica Catolică.

În opinia istoricului Miles Pattenden, mulţi dintre susţinătorii cardinalului cred că acesta a fost persecutat pe nedrept. “Cei care l-au crezut şi-au consolidat ideea că era un martir”, a declarat el pentru AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Instructorii auto vor putea participa la proba practică pentru obținerea permisului de conducere

A fost lansat proiectul pilot privind participarea instructorului auto la proba practică pentru obținerea permisului de conducere categoria B, anunță Agenția Servicii Publice (ASP). Citește...

Membri ai Al-Qaida și ISIL – excluși din lista națională a SIS

Serviciul de Informații și Securitate a exclus șapte persoane din lista națională a persoanelor, grupurilor și entităților implicate în activități teroriste și de proliferare...

În premieră, Moldova preia conducerea Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice

Republica Moldova va deține, pentru prima dată, președinția Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice (ECRB). Citește și: Escrocheriile online și telefonice ajung în Parlament. Se...

Cei cinci polițiști de la IP Botanica, reținuți pentru presupusă luare de mită de la traficanți de droguri, au fost plasați în arest la...

Cei cinci polițiști de la Inspectoratul de Poliție (IP) Botanica, reținuți pentru presupusă luare de mită de la traficanți de droguri, au fost plasați...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.