StiripesurseDiasporaUE a activat Mecanismul de protecţie civilă în Turcia

UE a activat Mecanismul de protecţie civilă în Turcia

Publicat:

Uniunea Europeană a mobilizat rapid echipe de căutare şi salvare în Turcia, în urma solicitării acestei ţări de a activa Mecanismul de protecţie civilă al UE, după ce un cutremur puternic a lovit în cursul nopţii de duminică spre luni regiunea turcă Gaziantep, care a avut impact şi asupra Siriei vecine, potrivit agerpres.  

Echipele de salvare provin din Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Franţa, Grecia, Italia, Malta Olanda, Polonia, România, Slovacia, Spania şi Ungaria, a anunţat purtătorul de cuvânt Balazs Ujvari în cadrul briefingului de presă zilnic al Comisiei.

Citește și : Armata israeliană a ucis mai mulţi militanţi înarmaţi într-o tabără de refugiaţi lângă Ierihon

Centrul de coordonare a răspunsului la situaţii de urgenţă al UE este în contact direct cu autorităţile turceşti pentru a coordona sprijinul suplimentar, dacă este necesar.

De asemenea, sistemul de sateliţi Copernicus al UE a fost activat pentru a furniza hărţi detaliate ale zonelor afectate.


Blocul comunitar este pregătit să îi sprijine pe cei afectaţi din Siria prin intermediul programelor de asistenţă umanitară, a menţionat Comisia Europeană într-un comunicat de presă.

Citește și : Nou bilanţ al catastrofei din Turcia (VIDEO): Peste 900 de morţi, mii de răniţi şi numeroase persoane rămase sub dărâmături

Cutremurul cu magnitudinea de 7,7 grade s-a soldat cu aproape 1.400 de morţi, dintre care cel puţin 912 în Turcia şi 473 în Siria. Numărul răniţilor este de aproximativ 5.300 în Turcia şi 1.382 în Siria. Un al doilea seism cu magnitudinea de 7,6 grade s-a produs luni, la ora 10:24 GMT, în sud-estul Turciei, cu epicentrul la aproximativ 80 de kilometri nord de primul seism.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.