StiripesurseSintezeBilanţul cutremurelor din Turcia şi Siria a depășit 3000 de morți

Bilanţul cutremurelor din Turcia şi Siria a depășit 3000 de morți

Publicat:

Numărul morţilor în urma celor două cutremure violente care au zguduit luni sudul şi sud-estul Turciei a crescut la 1.762, potrivit datelor furnizate de Afad, Agenţia publică turcă de gestionare a dezastrelor, relatează AFP, potrivit agerpres.

Acest bilanţ creşte la peste 2.700 numărul victimelor din Turcia şi Siria, în cele mai puternice cutremure care au lovit regiunea în aproape un secol.

Citește și : China spune că SUA ar trebui ‘să nu se mai amestece’ în situaţia din Taiwan

În Siria cel puţin 1.300 de persoane şi-au pierdut viaţa şi peste 3.400 au fost rănite în cutremurul al cărui epicentru a fost în ţara vecină Turcia, potrivit unui bilanţ provizoriu.

Potrivit unui comunicat al Ministerului sirian al Sănătăţii, 593 de persoane au murit şi 1.411 au fost rănite în regiunile aflate sub control guvernamental din provinciile Alep (nord), Latakia (vest), Hama (centru) şi Tartous (nord-vest). În zonele aflate sub controlul grupărilor rebele din nord-vest, cel puţin 700 de oameni au fost ucişi şi peste 2.000 au fost răniţi, potrivit salvatorilor.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile dintre SUA și Iran riscă o nouă fază periculoasă

Schimbul de focuri din această săptămână a sporit temerile vizând reluarea războiului. Armata SUA a bombardat un alt petrolier care, potrivit declarațiilor sale. ar...

Dezgheț ungar, îngheț slovac: Cum ar putea era post-Orban să răcească relațiile de-a lungul Dunării

Alianța dintre Viktor Orban și Robert Fico a ținut ascunse multă vreme tensiunile slovaco-ungare. Dar, cu ascensiunea lui Peter Magyar în Ungaria și problemele...

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.