StiripesurseDiasporaCopiii salvaţi după zile întregi sub dărâmături aduc bucurie în mijlocul...

Copiii salvaţi după zile întregi sub dărâmături aduc bucurie în mijlocul tragediei din Turcia

Publicat:

Salvatorii, ghemuiţi sub plăci de beton şi şoptind “Inshallah” (cu voia lui Allah), au întins cu grijă mâinile în moloz şi au trecut apoi de la unul la altul un nou-născut care a supravieţuit timp de patru zile împreună cu mama lui în clădirea prăbuşită, transmite vineri Reuters, potrivit agerpres.

Cu ochii larg deschişi, bebeluşul turc Yagiz Ulas, în vârstă de 10 zile, a fost învelit într-o pătură termică strălucitoare şi dus vineri la un centru medical mobil din Samandag, în provincia Hatay. Echipele de intervenţie au transportat-o pe o targă şi pe mama lui, ameţită şi palidă, însă conştientă, potrivit imaginilor video făcute publice de agenţia turcă pentru gestionarea dezastrelor.

Citește și : Zelenski va deschide o conferinţă a miniştrilor sportului privind prezenţa ruşilor la Jocurile Olimpice din 2024

Salvarea mai multor copii mici a ridicat moralul echipelor de intervenţie epuizate, care caută supravieţuitori în a cincea zi de la un cutremur major care a lovit Turcia şi Siria vecină, omorând peste 21.000 de persoane.

Cel puţin şapte copii au fost salvaţi vineri, conform imaginilor video făcute publice de serviciile pentru intervenţii la dezastre, supravieţuirea acestora stârnind speranţa echipelor de căutare care au salvat, de asemenea, mai mulţi adulţi prinşi sub dărâmături.


Salvatorii, inclusiv echipe specializate din zeci de ţări, au trudit toată noaptea printre ruinele a mii de clădiri distruse. La temperaturi situate la pragul de îngheţ, salvatorii au cerut în mod regulat să se facă linişte în timp ce ascultau orice semn de viaţă ce răzbea dintre movilele de moloz.

În oraşul turc Kahramanmaras, la 200 de kilometri nord de Samandag, lucrătorii îmbrăcaţi în portocaliu s-au strecurat într-un spaţiu strâmt de sub o clădire prăbuşită de unde au scos un copil mic, plângând, care s-a liniştit apoi în braţele salvatorilor, potrivit imaginilor video făcute publice de ministerul turc al Apărării.

Mai la est, chipul înfricoşat al altui băiat se ivea dintr-o clădire aplatizată, strigătele lui ridicându-se deasupra zgomotului utilajelor cu ajutorul cărora salvatorii încercau să-l elibereze, vineri dimineaţă, în oraşul Diyarbakir, cu majoritate kurdă, unde cutremurul de 7,8 grade şi replicile lui au transformat în blocuri întregi în mormane de moloz şi grămezi de zidărie distrusă.

Citește și : O femeie a fost salvată în Turcia după ce a stat peste 100 de ore sub dărâmături

După ce au reuşit să facă o gaură mai largă, salvatorii i-au pus o mască de oxigen pe faţă şi l-au transportat într-un loc sigur. Ca şi în cazul bebeluşului Yagiz, ei au transportat-o pe targă şi pe mama băiatului, găsită în viaţă la 103 ore după producerea cutremurului.

Dincolo de graniţă, în Siria, salvatorii de la Căştile Albe au săpat cu mâinile goale un culoar prin tencuială şi ciment, într-un nor de praf dens, până când au ajuns la piciorul gol al unei fete cu pijamaua roz murdară după zilele petrecute sub dărâmături, dar vie şi în sfârşit salvată.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.