La Chișinău guvernul se schimbă din rațiuni strategice, în vreme ce la București, înaintea rotativei, nici măcar principiile nu sunt luate foarte în serios.
Ce-ar putea învăța liderii români din politica dusă de Maia Sandu? În primul rând, că interesul național merită pus nu doar deasupra intereselor personale, ci și deasupra celor de partid. Că stabilitatea de dragul stabilității, chiar și în vremuri de război e inutilă, dacă la umbra ei doar se ascund corupții și nu crește nimic. Apoi, elita puterii bucureștene ar mai putea înțelege din ceea ce se întâmplă dincolo de Prut că politica serioasă are nevoie de strategii pe termen mediu, a căror eficiență se măsoară periodic, nu doar în sondaje de opinie, ci și în realizări efective, că figurile controversate merită să plece înainte să primească votul de blam al publicului și că schimbările, chiar și cele la cel mai înalt nivel pot fi făcute fără zgomot și scandal, cu discreție și bun simț, scrie DEUTSCHE WELLE, potrivit RADOR.
Despre demisia prim-ministrei Natalia Gavriliță se vorbea de câteva luni, dar ea nu a simțit nevoia să-și etaleze ostentativ palmaresul, cu toate că multe dintre jaloanele puse deja pe drumul Chișinăului spre Bruxelles i se datorează ei, perseverenței cu care a știut să pledeze cauza țării ei, relațiilor de încredere pe care și le-a făcut la vârful Uniunii Europene și seriozității cu care a pus în practică reformele necesare, atât cât a putut în mandatul ei scurt. Gavriliță știa exact ce trebuie să facă, dar în același timp înțelegem și rațiunile care au scos-o din ecuație, fiindcă jocul politic are o dinamică proprie și atunci când e ratat duce la eșec. Guvernul Gavriliță nu a reușit să îmbunătățească viața celor care trăiesc între Prut și Nistru și nici să învingă rezistența instituțiilor la schimbare, mai ales în zona justiției, dar e greu de crezut că vreun alt guvern va reuși pe termen scurt să facă modificări abrupte. În același timp, oamenii trebuie să-și păstreze optimismul pe axa pro-europeană, așa că strategii Maiei Sandu au gândit înlocuirea ei cu cineva care să comunice mai bine și care să aibă, poate, o credibilitate mai mare în fața amenințărilor Rusiei.
Nu e ca în România unde un premier-general vulnerabil sub tirul acuzațiilor de plagiat și incapabil să aibă răspunsuri coerente urmează să fie înlocuit cu Marcel Ciolacu și mai puțin credibil din perspectiva biografiei sale de personaj care nu se va putea impune ca partener de dialog în interiorul UE.
Spre deosebire de Republica Moldova, în România liderii politici care ajung în funcții decizionale importante, nu au avut mai înainte rezultate în afară, în organisme internaționale și nici nu au diplome de la universități prestigioase. Meritele lor sunt adesea validate doar de partidele din care vin, pe baza rețelelor clientelare care le întrețin aureola de putere, fără de care s-ar prăbuși iremediabil. Strategiile celor două mari partide aflate la putere țin cont prea puțin de ascensiunea periculoasă a Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) și continuă să mizeze pe politicieni mediocri, blazați, lipsiți de obiective naționale, concentrați doar asupra carierelor proprii și motivați de interese de grup.
Citeşte şi: Ruşii au distrus un pod de lângă Odesa folosit pentru livrarea de arme occidentale prin România – Black News
În vreme ce la Chișinău schimbarea guvernului este dictată de conjunctura politică și de securitate, de nevoia de a ține vie susținerea direcției proeuropene și poate de a reuși să învingă opoziția care există la toate nivelurile în instituțiile publice și care nu se vede întotdeauna cu ochiul liber. Dincolo de Prut, tentaculele războiului hibrid amenință permanent busola statului. La București, în schimb, rotativa contractuală dintre PSD și PNL, prin care social-democrații urmează să preia conducerea guvernării se tot pune sub semnul întrebării, iar schimbarea nu garantează de loc noi reforme, după eșecul liberalilor în reluarea luptei anticorupție.
Între voința politică asumată de președinta Maia Sandu și tăcerea reflexivă a președintelui Klaus Iohannis în fața vulnerabilităților din guvernul de la București e o prăpastie, pe care liderii români nici nu se gândesc să o depășească.
