Președintele raionului Taraclia, șeful Comisiei construcții și un specialist în achiziții publice sunt vizați într-un dosar de trucare a licitațiilor și abuz de serviciu. Ofițerii CNA au descins cu percheziții.
Citește și: Patru ani de pușcărie pentru escrocherie și trafic de influență
Potrivit oamenilor legii, persoanele vizate sunt bănuite că ar fi trucat proceduri de achiziții publice și ar fi favorizat atribuirea unor contracte către o companie gestionată din umbră de către președintele Comisiei construcții, prin intermediul unor persoane interpuse. În cadrul documentării au fost fixate mai multe episoade în care suspecții ar fi negociat prețurile pentru anumite obiective și ar fi perfectat devize de cheltuieli cu volume majorate fictiv, în interesul firmelor afiliate șefului Comisiei construcții. Contractele de valoare mică au vizat, în mare parte, lucrări de reparație la instituții de învățământ, iar prejudiciul estimativ cauzat bugetului public doar pentru anul 2025 se ridică la aproximativ 3 milioane de lei.
La această etapă, au loc percheziții în birourile de serviciu, domiciliile și în automobilele persoanelor bănuite. Acestea urmează să fie cercetate în stare de libertate, iar urmărirea penală continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei, identificării întregului cerc de persoane implicate și acumulării probatoriului necesar pentru adoptarea unei soluții legale.











