StiripesurseDiasporaStoltenberg: NATO trebuie să se pregătească pentru o confruntare lungă cu...

Stoltenberg: NATO trebuie să se pregătească pentru o confruntare lungă cu Rusia

Publicat:

NATO trebuie să se pregătească pentru o confruntare lungă cu Rusia, întrucât preşedintele rus Vladimir Putin nu arată nicio voinţă de pace, la un an după ce a declanşat războiul contra Ucrainei, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu acordat AFP şi publicat joi, potrivit agerpres.

“Trebuie să fim pregătiţi pentru un termen îndelungat, asta poate dura mulţi ani”, a estimat Stoltenberg.

Citește și : Ambasadorul polonez în Germania acuză Berlinul de lipsă de comunicare în privinţa Ucrainei

“Preşedintele Putin vrea o Europă diferită, o Europă unde el să-şi poată controla vecinii, unde poate să decidă ce pot face ţările”, crede secretarul general al NATO.

După un an de război soldat cu zeci de mii de victime în cele două tabere, NATO se teme că Rusia pregăteşte o nouă ofensivă majoră.


Cele 30 de ţări membre ale Alianţei rămân mai hotărâte ca niciodată să facă în aşa fel încât Ucraina să câştige războiul şi “noi suntem aici pentru a ne asigura că Ucraina câştigă acest război şi pentru a-i furniza arme, muniţii şi sprijinul de care are nevoie”, a continuat Stoltenberg.

“Dacă preşedintele Putin câştigă în Ucraina, va fi o tragedie pentru ucraineni. Dar va fi periculos şi pentru noi, pentru că el şi alţi lideri autoritari vor fi convinşi că atunci când folosesc forţa militară îşi pot atinge obiectivele”, mai crede el.

Le reuniunea miniştrilor apărării din statele NATO desfăşurată săptămâna aceasta, Stoltenberg a reafirmat că sunt necesare investiţii importante pentru modernizarea capacităţilor militare ale Alianţei. El a menţionat în special completarea stocurilor de muniţii diminuate de ajutorul oferit Ucrainei şi nevoia Alianţei de a dispune de o capacitate industrială care să poată produce arme şi muniţii suficiente pentru un război de înaltă intensitate, cum este cel care se desfăşoară în Ucraina, a cărei armată consumă o cantitate de muniţii de câteva ori mai mare decât capacitatea de producţie a statelor NATO.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a enunţat anul trecut în decembrie un plan de pace în 10 puncte, pe care l-a discutat, printre alţii, şi cu preşedintele SUA, Joe Biden. El cere Rusiei în acest plan să-şi retragă trupele din toate teritoriile ucrainene, inclusiv din Crimeea, şi să fie restabilite frontierele de stat ale Ucrainei.

Citește și :  Belarus se va alătura ofensivei ruse doar dacă este atacat

Kremlinul a declarat în repetate rânduri că este deschis negocierilor de pace cu Ucraina, dar că nu vede nicio dorinţă din partea Kievului de a face acelaşi lucru şi a acuzat Ucraina că s-a retras de la negocieri, după ultimele tratative desfăşurate în martie anul trecut, pentru că aşa i-ar fi cerut Washingtonul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.