StiripesurseRăzboi in UcrainaUn an de RĂZBOI în Ucraina! Secretarul general al ONU critică...

Un an de RĂZBOI în Ucraina! Secretarul general al ONU critică un afront adus conştiinţei colective

Publicat:

Secretarul general al ONU Antonio Guterres a denunţat miercuri un “afront adus conştiinţei noastre colective”, cauzat în urmă cu un an de invazia rusă în Ucraina, la deschiderea Adunării Generale în care Ucraina şi aliaţii săi speră într-un sprijin covârşitor pentru o rezoluţie care cere o pace “justă şi durabilă”, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Prima marcare a invadării Ucrainei de către Rusia reprezintă o piatră de hotar întunecată, pentru poporul ucrainean şi pentru comunitatea internaţională. Această invazie este un afront la adresa conştiinţei noastre colective”, a declarat Antonio Guterres, repetând temerile cu privire la o escaladare a conflictului.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în estul Tadjikistanului – VIDEO – Black News

“Consecinţele posibile ale escaladării conflictului sunt un pericol clar şi care deja există”, a spus el, invocând riscurile asociate cu “ameninţările implicite” ale utilizării armelor nucleare şi activităţilor militare “iresponsabile” din jurul centralelor nucleare.”A sosit vremea să ne depărtăm de abis”, a subliniat Antonio Guterres.

La capătul a două zile de discursuri, Adunarea Generală este aşteptată să voteze joi o rezoluţie care “să sublinieze necesitatea realizării, cât mai curând posibil, a unei păci cuprinzătoare, juste şi de durată în Ucraina, în conformitate cu principiile Cartei ONU”.


Citeşte şi: Un jurnalist a fost împuşcat mortal şi un altul rănit în Florida în timp ce relatau despre o crimă – VIDEO – Black News

La fel ca rezoluţiile anterioare, toate cu caracter neconstrângător, textul acestei noi rezoluţii reafirmă angajamentul faţă de integritatea teritorială a Ucrainei, cere retragerea imediată a forţelor ruse şi solicită încetarea ostilităţilor. Nu se referă însă la planul de pace în zece puncte prezentat în noiembrie de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Ucraina a renunţat la el pentru a încerca să obţină cât mai multe voturi joi seară, potrivit unor surse diplomatice. Cel puţin la fel de multe ca în octombrie, când 143 de ţări au votat pentru rezoluţia de condamnare a anexării mai multor teritorii ucrainene de către Rusia.

Susţinerea păcii în Ucraina “nu înseamnă a alege între Statele Unite şi Rusia”, ci “apărarea Cartei” ONU, a afirmat ambasadoarea americană la ONU Linda Thomas-Greenfield, în timp ce unele ţări din Sud îşi exprimă o oarecare oboseală faţă de atitudinea ţărilor din Nord, care se concentrează asupra acestui război.

Rezoluţia discutată miercuri şi joi în Adunarea Generală solicită, de asemenea, proceduri la nivel naţional sau internaţional pentru a trage la răspundere autorii crimelor comise în Ucraina. Nu se referă însă în mod specific la un tribunal special, pe care Kievul l-a solicitat pentru a-i judeca pe cei responsabili de agresiunea rusă.

Cele trei rezoluţii privind agresiunea Rusiei adoptate de Adunarea Generală în ultimul an au primit între 140 şi 143 de voturi favorabile, cinci ţări votând sistematic împotrivă (Rusia, Belarus, Siria, Coreea de Nord şi Eritreea), în timp ce mai puţin de 40 s-au abţinut.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.