StiripesurseȘtirile zileiSUA cer extrădarea lui Ovidio Guzman, fiul lui 'El Chapo'

SUA cer extrădarea lui Ovidio Guzman, fiul lui ‘El Chapo’

Publicat:

Statele Unite ale Americii au cerut oficial Mexicului să-l extrădeze pe fiul traficantului de droguri Joaquin “El Chapo” Guzman, Ovidio Guzman, arestat la începutul acestui an, au indicat luni surse din guvernul mexican citate de AFP, potrivit agerpres.

Ambasada SUA a prezentat Ministerului de Externe şi parchetului general un dosar în care sunt prezentate detaliat acuzaţiile împotriva lui Ovidio Guzman, acuzat că este unul din liderii cartelului Sinaloa, a menţionat o sursă guvernamentală care a dorit să i se păstreze anonimatul.

Citeşte şi: Lukașenko ştie care-i ‘scopul Occidentului’: UNIREA R. Moldova cu România! – Black News

Bărbatul în vârstă de 32 de ani a fost arestat pe 5 ianuarie la Culiacan, în cadrul unei operaţiuni care a provocat moartea a 10 militari şi 19 presupuşi delincvenţi.

Autorităţile şi experţii consideră că Ovidio Guzman a preluat conducerea cartelului, împreună cu cei trei fraţi ai săi, după arestarea tatălui lor.


Acesta din urmă ispăşeşte o pedeapsă de închisoare pe viaţă într-o închisoare din Colorado, SUA, fiind condamnat în 2019 de un tribunal din Brooklyn pentru trafic de droguri şi spălare de bani. În ianuarie, după arestarea fiului său, “El Chapo” (65 de ani) a lansat prin intermediul unuia dintre avocaţii săi un apel la ajutor către Mexic cu privire la “chinul psihologic” la care pretinde că este supus în penitenciarul din Statele Unite, preşedintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador afirmând atunci că va analiza cererea de repatriere.

După arestarea lui Ovidio Guzman, un judecător mexican a dat termen până pe 5 martie ca SUA să prezinte o cerere de extrădare.

Guvernul american cere extrădarea acestuia şi a unuia dintre fraţii săi pentru presupusa lor responsabilitate în exportul de cocaină, metamfetamină şi cannabis.

Citeşte şi: Sintagma ‘limba moldovenească’ ar putea fi înlocuită cu ‘limba română’ în Constituţia Republicii Moldova

Washingtonul a oferit cinci milioane de dolari recompensă pentru fiecare dintre fraţii Guzman.

Mexicul îl acuză pe rândul său pe Ovidio Guzman de delict contra sănătăţii şi port ilegal de arme de foc, iar justiţia mexicană a iniţiat împotriva sa anchete pentru apartenenţă la delincvenţa organizată.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.