StiripesurseDiasporaPoliţia cehă a destructurat o grupare internaţională de traficanţi de persoane;...

Poliţia cehă a destructurat o grupare internaţională de traficanţi de persoane; cinci arestări

Publicat:

Poliţia cehă a destructurat o grupare internaţională de traficanţi de persoane şi a arestat cinci membri ai acesteia în timpul unor raiduri în capitala Praga şi în oraşele Brno şi Mlada Boleslav, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al unităţii speciale de combatere a crimei organizate, transmite dpa, potrivit agerpres

Alţi patru suspecţi sunt anchetaţi, dar rămân în libertate.

Gruparea este acuzată că aducea migranţi fără documente legale în Germania şi alte ţări vest-europene via Ungaria, Slovacia şi Cehia.

Citește și : TRAGEDIE feroviară în Grecia! Un şef de gară a fost ARESTAT!

Poliţia a identificat în jur de 130 de astfel de cazuri şi se aşteaptă ca numărul lor să crească.


Suspecţii acţionau în cadrul unei firme înregistrate oficial care pretindea că aduce muncitori străini pentru companii din Cehia. O parte dintre cei acuzaţi s-au recunoscut vinovaţi. Dacă vor fi condamnaţi, ar putea executa până la 12 ani de închisoare.

Citește și : Armata rusă susţine că a respins un atac ‘masiv’ cu drone în Crimeea

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.