StiripesurseȘtirile zileiMii de pescari din Filipine, nevoiţi să rămână la mal din...

Mii de pescari din Filipine, nevoiţi să rămână la mal din cauza unei pete de petrol

Publicat:

Autorităţile filipineze au ordonat vineri ca mii de pescari să rămână la mal din cauza unei pete de petrol dificil de limitat care a apărut după naufragiul unui petrolier la începutul acestei săptămâni, informează AFP, potrivit agerpres

Pata de petrol se întinde în prezent pe 120 de kilometri la aproximativ nouă kilometri de coastele insulei Mindoro, la sud de capitala Manila, a explicat Ram Temena, un oficial pentru gestionarea dezastrelor din provincia Mindoro de Est, situată în partea central-vestică ţării.

Citește și : Ucraina nu intenţionează să reducă exporturile de grâu

Gărzile de coastă filipineze caută în continuare nava Princess Empress, care s-a scufundat marţi în largul municipalităţii Naujan în urma unei defecţiuni la motor.

Guvernatorul provinciei, Humerlito Dolor, a declarat că situaţia “se înrăutăţeşte”. El a ordonat celor 18.000 de pescari locali înregistraţi să rămână la mal până când va fi sigur să pescuiască. Între timp, ei vor primi pachete cu alimente.


“Aceasta va avea un mare impact asupra noastră”, a declarat Dolor, temându-se de efectele negative “pe termen lung”.

Petrolierul transporta 800.000 de litri de păcură din provincia Bataan, în apropiere de Manila, către provincia centrală Iloilo.

O altă navă a salvat cei 20 de membri ai echipajului.

Motorina care alimenta nava şi o parte din încărcătură s-au vărsat în mare, a declarat anterior paza de coastă, alimentând îngrijorările legate de bogata viaţă subacvatică a regiunii şi de industriile care depind de activităţile maritime.

Purtătorul de cuvânt al pazei de coastă, Armando Balilo, a explicat pentru mass-media locale că marea agitată a împiedicat desfăşurarea barierelor menite să împiedice avansarea petei toxice.

În schimb, au fost folosite substanţe chimice pentru a o descompune.

Cantitatea de motorină şi de păcură care a ajuns în apă nu este cunoscută.

Citește și : EXPLOZIE puternică în faţa unui tribunal din Podgorica! Sunt morţi şi răniţi!

Primarul oraşului Pola, Jennifer Cruz, a declarat că peşti morţi acoperiţi de petrol au ajuns pe ţărmul municipalităţii sale, care se află la sud de Naujan.

“Întregul nostru litoral a fost afectat de deversarea de petrol”, a declarat ea. “Mai devreme, se simţea mirosul de păcură. Era ca şi cum te-ai fi aflat într-un garaj”, a adăugat Cruz.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.