StiripesurseDiasporaEşecul zborului comercial al rachetei Vega-C, cauzat de o piesă ucraineană

Eşecul zborului comercial al rachetei Vega-C, cauzat de o piesă ucraineană

Publicat:

Eşecul primului zbor comercial al rachetei europene Vega-C, care s-a produs în decembrie 2022, a fost cauzat de deteriorarea unei piese ucrainene din motorul său Zefiro-40, potrivit concluziilor formulate de o comisie de anchetă, prezentate vineri într-o conferinţă de presă de Agenţia Spaţială Europeană (ESA), informează AFP, potrivit agerpres.  

Lansarea de pe 23 decembrie 2022 s-a desfăşurat fără probleme până la puţin timp după aprinderea motorului Zefiro-40 al celei de-a doua trepte a rachetei, a explicat Pierre-Yves Tissier, un reprezentant al companiei Arianespace şi copreşedinte al comisiei de anchetă.

Motorul, care ar fi trebuit să funcţioneze la o presiune constantă, a înregistrat însă o scădere continuă de presiune în duza sa până în punctul în care, la trei minute şi 27 de secunde după lansare, “acceleraţia lansatorului a devenit aproape nulă”, a adăugat Pierre-Yves Tissier.

Citește și : Ucraina nu intenţionează să reducă exporturile de grâu


Ordinul privind distrugerea lansatorului spaţial, construit de grupul italian Avio, a fost dat în momentul în care Vega-C se afla deasupra Oceanului Atlantic, ducând la pierderea celor doi sateliţi de observare a Terrei construiţi de compania Airbus, Pleiades Neo 5 şi 6.

Comisia de anchetă mandatată de ESA, autoritatea din domeniul dezvoltării de lansatoare spaţiale, şi de Arianespace, operatorul său, a ajuns la concluzia că pierderea de presiune a fost cauzată de deteriorarea ajutajului duzei, care dirijează şi regularizează gazele de combustie către acea piesă a motorului.

Ajutajul duzei, o piesă din compozit de carbon fabricată de compania ucraineană Yuzhnoye, nu a suportat presiunea enormă şi temperaturile care ajung la 3.000 de grade Celsius. Pierre-Yves Tissier a evocat “o eroziune termo-mecanică neaşteptată” a acelei piese, rezultată dintr-o lipsă de omogenitate a materialului din care era fabricată.

Comisia de anchetă nu a pus sub semnul întrebării designul şi dezvoltarea lansatorului spaţial. Ea a recomandat însă o serie de măsuri, pentru a garanta fiabilitatea viitoare a rachetei Vega-C.

Citește și : EXPLOZIE puternică în faţa unui tribunal din Podgorica! Sunt morţi şi răniţi!

Directorul ESA, Josef Aschbacher, a recunoscut existenţa unor “deficienţe în sistem”, anunţând totodată “un plan de acţiune foarte clar” pentru “a ieşi mai puternici din această criză”. El a anunţat şi obiectivul unei noi lansări comerciale a rachetei Vega-C spre sfârşitul anului 2023, care va avea ca sarcină utilă – ce rămâne să fie confirmată – satelitul de monitorizare a Terrei Sentinel 1-C.

Acest plan vizează garantarea fiabilităţii ajutajului duzei prin utilizarea unui alt material de fabricaţie, furnizat de ArianeGroupe, precum şi o nouă fază de omologare a motorului Zefiro-40. De asemenea, planul prevede măsuri ce garantează fiabilitatea lanţului de aprovizionare în vederea fabricării de lansatoare spaţiale. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.