StiripesurseDiasporaBoris Johnson cere un titlu nobiliar pentru tatăl său, Stanley Johnson

Boris Johnson cere un titlu nobiliar pentru tatăl său, Stanley Johnson

Publicat:

Fostul premier britanic Boris Johnson a cerut un titlu nobiliar pentru tatăl său, Stanley Johnson, scrie luni cotidianul The Times, citat de AFP şi Reuters, potrivit agerpres

La final de mandat, şefii de guvern ai Regatului Unit întocmesc o “listă de onoruri” cu numele persoanelor pe care le consideră demne de înnobilare. Lista este apoi studiată de un comitet guvernamental, apoi de noua conducere din Downing Street (reşedinţa prim-ministrului britanic – n.red.), explică agenţiile de presă. Aşadar, actualul prim-ministru Rishi Sunak poate bloca orice acordare a titlului de cavaler, care îi îndreptăţeşte pe deţinători la apelativul “sir” (respectiv “dame” pentru femei).

Citește și : Biden: Trebuie să cunoaştem istoria americană, ‘binele, dar şi răul’

Potrivit ziarului The Times, pe lista lui Johnson sunt circa o sută de nume, mult mai multe decât propuseseră predecesorii săi Theresa May sau David Cameron, care au cerut doar titluri doar pentru circa 60 de persoane fiecare.

Informaţia nu a fost confirmată nici de guvern, nici de apropiaţii lui Boris Johnson, care a demisionat de la conducerea Partidului Conservator şi implicit a cabinetului după o serie de scandaluri. La acestea s-au adăugat acum acuzaţii de nepotism.


Ministrul pentru ştiinţă, Michelle Donelan, a declarat referitor la lista lui Johnson că există lucruri mult mai importante şi că informaţia încă nu este confirmată, dar a face astfel de propuneri constituie o prerogativă a prim-miniştrilor.

Propunerea referitoare la Stanley Johnson l-a indignat pe liderul opoziţie laburiste, Keith Starmer, care a apreciat la postul de radio BBC că “este ridicol”. “Un fost prim-ministru îi decernează onoruri tatălui său – pentru ce servicii aduse?”, a întrebat el, adăugând că “este clasic din partea unui om ca Johnson. Cred că pentru public este pur şi simplu absolut scandalos”.

Citeşte şi:  Scholz aminteşte la Kiev că aderarea Ucrainei la NATO nu se află pe agendă

O altă personalitate a Partidului Laburist, Wes Streeting, responsabil cu politica în domeniul sănătăţii, a declarat tot pentru BBC că lista “indică un model de comportament al lui Boris Johnson legat de nepotism”.

Prezenţa lui Johnson senior pe listă este şi mai şocantă având în vedere – aşa cum menţionează The Times – el a fost acuzat de hărţuire sexuală şi de violenţă în familie faţă de mama lui Boris Johnson, în anii 1970.

Stanley Johnson, fost europarlamentar, are cetăţenie franceză din mai 2022.

Citește și : Taiwanul avertizează cu privire la ‘intrarea bruscă’ a armatei chineze în apropierea insulei

În 2020, Boris Johnson, care era atunci prim-ministru, l-a numit pe fratele său Jo în Camera Lorzilor – camera superioară a Parlamentului britanic – reaminteşte AFP. Mandatul respectiv este pe viaţă, precizează Reuters.

France Presse mai menţionează că în presa britanică revin periodic speculaţii despre posibila intenţie a lui Johnson de a reveni la putere.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O moldoveancă a murit în Italia după ce a căzut de pe bicicletă

O femeie originară din Republica Moldova, în vârstă de 53 de ani, și-a pierdut viața în urma unui accident produs în Pieve di Soligo....

Un moldovean de 19 ani a fost rănit într-un accident în Italia

În noaptea de 23 aprilie, în comuna italiană Chison di Valmarino a avut loc un accident grav. Un cetățean al Republica Moldova, în vârstă...

Un șofer moldovean de TIR a fost înjunghiat în Italia

Un șofer moldovean de TIR, în vârstă de 46 de ani, a fost rănit într-un atac cu cuțitul petrecut într-o stație de servicii din...

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.