StiripesurseDiasporaNorvegia nu se teme că achiziţiile comune de gaze ale UE...

Norvegia nu se teme că achiziţiile comune de gaze ale UE vor crea un cartel al cumpărătorilor

Publicat:

Norvegia, cel mai mare furnizor de gaze naturale al Europei, nu este îngrijorată că schema UE de a achiziţiona gaze în comun de pe pieţele globale ar crea un cartel al cumpărătorilor, a declarat vineri ministrul Energiei, Terje Aasland, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Acesta s-a întâlnit la Oslo cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, iar printre subiectele discutate au fost achiziţiile comune de gaze la nivelul UE.

Citește și : Biden ignoră criticile vehemente ale Beijingului

După întâlnire, ministrul norvegian al Energiei le-a spus jurnaliştilor că platforma va facilita “negocieri pe bază comercială şi companiile din Norvegia ar putea beneficia de pe urma schemei.

Maros Sefcovic a detaliat modul în care va funcţiona schema, a declarat Aasland, adăugând că platforma ar putea ajuta la conectarea companiilor – cum ar fi gigantul norvegian deţinut de stat Equinor cu micile industrii care au nevoie de o aprovizionare stabilă cu gaze.


De asemenea, discuţiile au vizat rolul Norvegiei de furnizor de încredere al pieţei europene, după ce ţara a înlocuit Rusia, devenind cel mai mare furnizor de gaze naturale al Europei după invadarea Ucrainei de către Moscova.

Aasland a explicat că UE, care s-a angajat să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050 şi trece la energia regenerabilă, trebuie să ofere un sprijin clar planurilor Norvegiei de a extinde extragerea ţiţeiului din zăcămintele offshore.

Statele membre UE ar urma să semneze în următoarele luni primele contracte comune de achiziţionare a gazelor, pentru a umple depozitele înaintea iernii viitoare, în contextul în care Europa înlocuieşte gazele din Rusia. Achiziţiile comune de gaze sunt un nou instrument pe care blocul comunitar îl va folosi pentru a limita creşterea costurilor cu energia, declanşată de întreruperea livrărilor ruseşti, după invadarea Ucrainei.

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, care coordonează achiziţiile comune de gaze la nivelul UE, a avut miercuri o discuţie cu furnizorii internaţionali de gaze.

Sefcovic a declarat că Europa este în grafic pentru a-şi extinde capacitatea de a regazifica gazele naturale lichefiate la 227 miliarde de metri cubi până în 2024, de la 178 bcm în prezent.

Prima licitaţie pentru achiziţii comune de gaze la nivelul UE ar urma să aibă loc în aprilie. UE se aşteaptă ca primele contracte cu furnizorii din SUA, Orientul Mijlociu şi Africa să fie semnate undeva în jurul lunii iunie.

Citește și : Puterea din Venezuela leagă un acord cu opoziţia pentru ridicarea sancţiunilor

Estimările iniţiale evaluează cererea blocului comunitar şi a celor trei state vecine la 24 de miliarde metri cubi pentru următorii trei ani, a anunţat săptămâna aceasta vicepreşedintele Comisiei Europene, Acesta a explicat că există interes pentru achiziţii comune de gaze din partea consumatorilor industriali în sectoare precum oţelul, aluminiul, ceramica, sticla şi producţia auto.

Pe partea de ofertă, peste 50 de companii din întreaga lume sunt interesate să încheie contracte cu Europa, potrivit lui Sefcovic. După prima licitaţie, UE va organiza mai multe achiziţii comune pe o bază regulată pentru a se asigura că blocul are suficiente gaze naturale. Chiar dacă gradul de umplere a depozitelor de gaze din Europa este deja la 61%, graţie unei ierni blânde, preocuparea s-a mutat deja spre reumplerea depozitelor înainte de viitorul sezon de iarnă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.