StiripesurseDiasporaToate persoanele sechestrate într-o farmacie din sud-vestul Germaniei, eliberate; atacatorul-reţinut

Toate persoanele sechestrate într-o farmacie din sud-vestul Germaniei, eliberate; atacatorul-reţinut

Publicat:

Poliţia din Karlsruhe a anunţat târziu vineri seara încheierea operaţiunii pentru eliberarea persoanelor sechestrate într-o farmacie din centrul acestui oraş din sud-vestul Germaniei, după ce forţele speciale au luat cu asalt clădirea, unde 11 persoane au fost ţinute captive timp de aproximativ cinci ore, relatează sâmbătă DPA, potrivit agerpres

“Din fericire, niciun ostatic nu a fost rănit fizic”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Dennis Krull.

Poliţia l-a reţinut pe presupusul autor al luării de ostatici, un tânăr de 20 de ani.

Citește și : Reuters: Moldova, un cazan geopolitic unic, mocneşte la graniţa războiului declanşat de Rusia

Purtătorul de cuvânt citat a indicat că încă se investighează dacă unul dintre ostatici ar putea fi complice al suspectului reţinut.


Din raţiuni tactice, poliţia refuzase iniţial să ofere orice fel de informaţii cu privire la posibile cereri sau solicitări de răscumpărare, dar a dezvăluit ulterior că suspectul de 20 de ani, de naţionalitate germană, era deja cunoscut poliţiei. În trecut, acesta fusese acuzat de infracţiuni violente şi delicte legate de încălcarea proprietăţii.

Poliţia din Karlsruhe fusese anunţată pentru prima dată despre luarea de ostatici în urma unor apeluri de urgenţă primite în jurul orei locale 16:30 (1530 GMT).

Cu cinci ore mai târziu, cu puţin timp înainte ca forţele speciale să ia cu asalt clădirea, martori oculari au declarat că au auzit două bubuituri puternice şi că poliţiştii au alergat în acel moment spre farmacie.

Poliţia a indicat că stabilise cu mult timp înainte de asalt contactul în “interiorul farmaciei” situate în centrul oraşului Karlsruhe, pe una din străzile principale.

Serviciile de urgenţă au închis o zonă vastă în jurul farmaciei, unde au putut fi văzute numeroase vehicule ale poliţiei şi ambulanţe.

Publicul nu a fost în pericol, potrivit poliţiei, care a cerut oamenilor să evite zona şi să urmeze orice instrucţiuni emise de către serviciile de urgenţă.

Primarul oraşului Karlsruhe, Frank Mentrup, a mulţumit serviciilor de urgenţă pentru modul prompt cu care au acţionat şi şi-a exprimat speranţa ca ostaticii să se restabilească psihic cât mai curând posibil după această experienţă traumatizantă.

‘Sunt profund întristat de faptul că un astfel de act a avut loc în mijlocul nostru’,’ a declarat Mentrup.

Citește și : Macron semnalează că nu subestimează nemulţumirile cetăţenilor privind reforma pensiilor

 

Pe fondul luării de ostatici, târgul din Karlsruhe a anulat două evenimente care erau programate pentru vineri seara, a indicat un purtător de cuvânt al municipalităţii pentru DPA.

Luarea de ostatici în Karlsruhe a intervenit la numai câteva ore după ce joi seara un atacator a deschis focul într-o sală de rugăciune a organizaţiei Martorii lui Iehova din Hamburg, făcând şapte morţi şi mai mulţi răniţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.