StiripesurseȘtirile zileiTadjikistanul îndeamnă femeile să se îmbrace în stil tadjic, pentru a...

Tadjikistanul îndeamnă femeile să se îmbrace în stil tadjic, pentru a contracara influenţa Occidentului şi a islamului radical

Publicat:

Autorităţile Tadjikistanului au îndemnat femeile din această fostă republică sovietică din Asia Centrală “să se îmbrace în stil tadjic”, pentru a lupta împotriva influenţei Occidentului, dar şi a islamului radical asupra stilului vestimentar din această ţară laică, majoritar musulmană, informează AFP, potrivit agerpres.

Campania “să ne îmbrăcăm în stil tadjic”, lansată pe 1 martie şi care se bazează pe un manual de stat ce recomandă femeilor un anumit cod vestimentar naţional, se va derula până pe 30 mai, a anunţat duminică agenţia de presă oficială Khovar.

Citeşte şi: Papa Francisc: ‘Celibatul? Nu sunt încă pregătit să îl revizuiesc’ – Black News

Această campanie are drept scop “să reducă intensitatea pătrunderii îmbrăcăminţii şi culturilor străine” în Tadjikistan şi “să protejeze cultura naţională şi prestigiul” ţării, “în contextul mondializării”, potrivit aceleiaşi surse.

Citat de Khovar, manualul Ministerului Culturii tadjic, publicat în 2018, notează că “nu este recomandat ca fetele şi femeile să poarte haine negre, o eşarfă neagră, un fular sau un hijab”.


Conştient de influenţa tot mai mare a islamului în societatea tadjică pradă unor dificultăţi economice, guvernul Tadjikistanului a făcut din lupta împotriva integrismului religios o prioritate. De exemplu, el a interzis imamilor formaţi în străinătate să practice pe teritoriul ţării şi a introdus restricţii asupra lungimii bărbilor.

Potrivit autorităţilor, cel puţin 1.000 de tadjici s-au raliat în ultimii ani mai multor organizaţii clasate drept teroriste, în Irak şi în Siria.

Manualul îndeamnă, de asemenea, să nu fie purtată “îmbrăcăminte europeană ce dezgoleşte, fuste mini, decolteuri, topuri, rochii ce lasă să se vadă corpul”.

Agenţia Khovar îşi exprimă “convingerea că acest lucru va bara drumul superstiţiei şi alienării” şi va permite “promovarea unei ţinute naţionale moderne”.

Citeşte şi: Un mort şi 39 de răniţi într-un carambol uriaş în Ungaria din cauza unei furtuni de praf – Black News

Tadjikistanul, cea mai săracă dintre fostele republici sovietice, este condus din 1992 de Emomali Rahmon, care poartă de asemenea titlul de “Fondator al Păcii şi Unităţii Naţionale” şi “Lider al Naţiunii” tadjice.

Rahmon mai îndemnase în trecut “să se pună capăt manifestaţiilor ruşinoase ale culturii străine, să se promoveze mai mult îmbrăcămintea naţională pentru fete şi femei, să fie combătute prejudecăţile şi intensificată munca explicativă în rândul femeilor”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Parlamentul a simplificat procedurile care simplifică autorizarea sistemelor pentru stocarea energiei electrice

Instalarea sistemelor fotovoltaice, a pompelor de căldură și a bateriilor pentru stocarea energiei electrice va necesita mai puține acte și proceduri administrative. Parlamentul a...

SONDAJ 54% dintre moldoveni ar vota împotriva unirii cu România

Mai mult de jumătate dintre cetăţenii Republicii Moldova ar vota împotriva unirii cu România la un eventual referendum, iar aproape 50% consideră că orientarea...

Cine sunt cei trei angajați cu ‘funcții de decizie’ de la Moldatsa, reținuți de CNA pentru 72 de ore

Contabila-șefă, șeful adjunct în Departament Securitate Aeronautică și șeful adjunct în Direcția Administrativă sunt persoanele cu „funcții de decizie” reținute în urma perchezițiilor desfășurate...

Expert: Cinci raioane trebuie unificate într-o singură entitate administrativă

Reforma administrației publice locale este deja întârziată, iar modul în care autoritățile au inițiat acest proces lasă de dorit. Declarația aparține expertului în drept...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.