StiripesurseDiasporaAvionul preşedintelui Germaniei, escortat de Eurofighter, până în momentul aterizării în...

Avionul preşedintelui Germaniei, escortat de Eurofighter, până în momentul aterizării în Estonia

Publicat:

Un avion Airbus A319 care îl transporta pe preşedintele german Frank-Walter Steinmeier de la Berlin în Estonia a fost oprit de o escadrilă în spaţiul aerian al ţării baltice, ilustrând modul în care forţele aeriene aliate supraveghează spaţiul aerian baltic, potrivit dpa, scrie agerpres

Un avion Eurofighter a ocupat poziţie în dreapta Airbusului şi l-a escortat până la aterizare miercuri.

Citește și : SUA şi Rusia au versiuni contradictorii despre doborârea dronei americane în Marea Neagră

Nu a existat niciun motiv de îngrijorare, întreaga operaţiune constituind un exerciţiu de antrenament.

Forţele aeriene aliate, care operează în comun, trebuie să efectueze antrenamente de alertă de două ori pe zi, astfel încât au făcut un exerciţiu cu avionul lui Steinmeier, pretinzând că acesta ar fi intrat într-un spaţiu aerian neautorizat.


Steinmeier a aflat ulterior despre prezenţa avioanelor germane în cadrul patrulei de supraveghere şi protejare a spaţiului aerian deasupra Mării Baltice.

Citește și : Ucraina acuză Rusia că vrea să ‘extindă’ conflictul

El a fost informat despre situaţie şi i s-a explicat cum funcţionează rotaţia germano-britanică în caz de alertă.

În cursul vizitei în Estonia, preşedintele Steinmeier are planificată o întâlnire cu soldaţi germani şi britanici, potrivit dpa.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.