StiripesurseDiasporaPreşedintele Macron vrea un vot pentru reforma pensiilor în Adunarea Naţională

Preşedintele Macron vrea un vot pentru reforma pensiilor în Adunarea Naţională

Publicat:

Preşedintele Emmanuel Macron a declarat miercuri seară că “doreşte să se meargă la vot” joi în Adunarea Naţională cu contestata sa reformă a pensiilor, după a opta zi de demonstraţii şi greve în Franţa, transmite AFP, potrivit agerpres.

Preşedintele Macron doreşte joi un vot în Adunarea Naţională, a declarat Palatul Elysée miercuri seară, după o întâlnire a şefului statului cu premierul Elisabeth Borne şi cu miniştri.

Citeşte şi: Tranzitul moldovenesc al ‘lend-lease’-ului american – Black News

“Trebuie să mobilizăm toţi parlamentarii în spiritul responsabilităţii”,”consultările vor fi reluate şi mâine pentru continuarea mobilizării”, se afirma în anturajul preşedintelui în ajunul acestui vot decisiv şi încă nesigur din cauza incertitudinii cu privire la existenţa unei majorităţi favorabile reformei.

Preşedintele nu plănuieşte “în această etapă” ca reforma să fie adoptată prin recurgerea la articolul 49.3 din Constituţie, care permite adoptarea unui text fără vot, conform mai multor surse din tabăra prezidenţială.


Deputaţii şi senatorii au ajuns miercuri la un acord cu privire la o versiune comună a proiectului în litigiu, care conţine cea mai contestată măsură, creşterea la 64 de ani a vârstei legale de pensionare. Joi, textul va fi supus votului în Senat, unde este de aşteptat ca majoritatea de dreapta şi centristă să îl aprobe fără mari surprize, apoi în Adunarea Naţională, unde tabăra prezidenţială nu are majoritate absolută. Aici votul este incert. Deşi partidul de dreapta Les Republicains spune că vrea să adopte reforma, mulţi rebeli din rândurile sale menţin suspansul.

Cele opt principale sindicate franceze, care se opun proiectului de lege, vor susţine joi o conferinţă de presă în faţa Adunării Naţionale pentru a încerca să influenţeze votul.

Din 19 ianuarie, milioane de francezi au manifestat pentru a-şi exprima opoziţia faţă de această reformă. Miercuri a fost a opta zi de mobilizare.

Creşterea vârstei legale de pensionare de la 62 la 64 de ani cristalizează furia celor care se opun acestei reforme, care o consideră “nedreaptă”, în special pentru femei şi salariaţii cu locuri de muncă grele.

Citeşte şi: SUA au şters de la distanţă software sensibile de la bordul dronei prăbuşite în Marea Neagră – Black News

Guvernul francez a ales să majoreze vârsta legală de pensionare pentru a răspunde unei deteriorări financiare a fondurilor de pensii, precum şi îmbătrânirii populaţiei. Franţa este una din ţările europene în care vârsta legală de pensionare este cea mai mică.

Preşedintele Macron şi-a pus în joc o parte importantă din creditul său politic prin susţinerea acestei reforme, măsură emblematică a celui de-al doilea mandat al său şi un simbol al dorinţei sale declarate de reformare. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.