StiripesurseDiasporaAcordurile de pace din Irlanda de Nord au salvat mii de...

Acordurile de pace din Irlanda de Nord au salvat mii de vieţi

Publicat:

Succesul acordurilor de pace din 1998 din Irlanda de Nord poate fi măsurat prin miile de vieţi salvate, consideră fostul prim-ministru irlandez Bertie Ahern într-un interviu acordat AFP, preluat de agerpres, cu puţin înainte de cea de-a 25-a aniversare a acestui acord istoric, 

Fostul lider în vârstă acum de 71 de ani a jucat un rol-cheie în negocierea şi implementarea Acordului din Vinerea Mare semnat pe 10 aprilie 1998 la Belfast, în calitate de prim-ministru al Irlandei din 1997 până în 2008.

Citeşte şi: Mafia chineză şi-a făcut o BANCĂ clandestină în Italia – Black News

“În ultimii 25 de ani, din fericire, am cunoscut probleme, dar mici”, a notat el, exprimându-şi speranţa “că va continua aşa”.

“Cred că lucrul care mă face cel mai mândru… este că mii de oameni sunt încă în viaţă”, a subliniat Ahern.


Acordul din Vinerea Mare a pus capăt celor trei decenii de violenţe soldate cu 3.500 de morţi între unionişti susţinând apartenenţa la Regatul Unit, în principal protestanţi, şi republicani, în majoritate catolici, cu implicarea armatei britanice.

Negocierile dintre diferitele părţi implicate pentru a pune capăt acestui conflict – numit pudic “tulburări” – s-au încheiat cu trei săptămâni de discuţii “frenetice”, care au durat “nopţi şi zile”, îşi aminteşte Bertie Ahern.

În cadrul acordului, al căror garant sunt Statele Unite, cele două tabere au convenit să depună armele, să desfiinţeze frontiera dintre Irlanda de Nord şi Republica Irlanda şi să instituie un sistem de împărţire a puterii între republicanii şi unioniştii din provincie. După 25 de ani, deşi zidurile şi turnurile de veghe de pe vechea graniţă au fost distruse şi trupele britanice au plecat, autoritatea asupra provinciei rămâne disputată – în cea mai mare parte paşnic – între naţionaliştii irlandezi şi unionişti, menţionează AFP.

“Caruselul” Brexit

Brexitul şi apariţia unei majorităţi pro-irlandeze conduse de partidul republican Sinn Fein au reaprins îngrijorarea cu privire la viitorul provinciei, care nu a părut niciodată mai incert, din 1998.

“De la Brexit, e un carusel”, a apreciat Bertie Ahern, declarându-se “total frustrat şi dezamăgit de fostul guvern al lui Boris Johnson”, premier britanic din iulie 2019 până în septembrie 2022, care a menţinut o linie dură în discuţiile cu Uniunea Europeană.

Citeşte şi: PLANUL Kremlinului pentru Moldova – Black News

“Am trecut prin perioade lungi fără niciun dialog sau aproape fără dialog între Uniunea Europeană şi Regatul Unit”, regretă Ahern.

De aproape un an, guvernul nord-irlandez este paralizat de boicotul Partidului Democratic Unionist (DUP), pro-Marea Britanie, care se opune regulilor comerciale cu UE instituite după Brexit pentru a evita reapariţia frontierei fizice între Irlanda de Nord şi Republica Irlanda. Bertie Ahern speră însă că recentul acord încheiat la începutul lunii martie între Londra şi Bruxelles pentru ajustarea acestor reguli va fi suficient pentru a convinge DUP.

“Principalele probleme au fost rezolvate”, consideră fostul premier irlandez, care salută “energia” actualului premier britanic, Rishi Sunak, în discuţiile cu UE. “Acum cred că (UE) simte că are un partener adevărat”, a adăugat el.

Tentativa de asasinat asupra poliţistului nord-irlandez John Caldwell, în martie, pentru care poliţia suspectează un grup disident din IRA, a readus în memorie violenţele zilnice din perioada “tulburărilor” din Irlanda de Nord.

“Vor fi întotdeauna, cred, de ambele părţi oameni care sunt împotriva acordului. Cred că cel mai bun lucru pe care-l putem face este să încercăm să-i facem să i se opună într-un mod mai paşnic”, a spus Bertie Ahern, recunoscând că “mai este de lucru în acest sens”.

“Cifrele sunt mici, dar fiecare incident este o problemă”, insistă fostul lider irlandez, care din 2008 şi-a pus experienţa în slujba soluţionării conflictelor în ţări precum Columbia şi Myanmar.

Întoarcerea sa, în februarie, la fostul său partid politic Fianna Fail, din care a demisionat în 2012 pe fondul unui scandal financiar, a dus la speculaţii privind dorinţa sa de a candida la alegerile prezidenţiale din Irlanda, menţionează AFP.În opinia lui Ahern, acordul din Vinerea Mare, care a fost aprobat cu o majoritate covârşitoare atât în Irlanda de Nord, cât şi în Irlanda, va rezista “pentru că este voinţa oamenilor”, atât în nord, cât şi în sud.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.