StiripesurseȘtirile zileiXi Jinping va efectua săptămâna viitoare o vizită de stat în...

Xi Jinping va efectua săptămâna viitoare o vizită de stat în Rusia

Publicat:

Preşedintele chinez Xi Jinping se va afla în Rusia în perioada 20-22 martie pentru o vizită de stat, în urma unei invitaţii lansate de preşedintele Vladimir Putin, au anunţat vineri Kremlinul şi Ministerul Afacerilor Externe chinez, relatează Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Cei doi lideri vor aborda pe parcursul discuţiilor chestiunea dezvoltării în continuare a relaţiilor de parteneriat extins şi cooperare strategică între cele două ţări, a precizat Kremlinul, care a mai menţionat că vor fi semnate cu acest prilej “un număr de documente bilaterale importante”.

Citeşte şi: Mafia chineză şi-a făcut o BANCĂ clandestină în Italia – Black News

China şi Rusia au încheiat un parteneriat “nelimitat” în februarie 2022, când Vladimir Putin s-a aflat în vizită la Beijing pentru deschiderea Jocurilor olimpice de iarnă, cu doar câteva săptămâni înainte ca Rusia să invadeze Ucraina.

Ulterior, cele două părţi au continuat să-şi reafirme forţa relaţiilor, comerţul între Rusia şi China luând avânt după invazie şi China fiind principalul cumpărător de petrol rus, o sursă-cheie de venituri pentru Moscova.


Citeşte şi: PLANUL Kremlinului pentru Moldova – Black News

Vizita de săptămâna viitoare survine în contextul în care China s-a oferit să medieze pacea în Ucraina, efort privit cu scepticism în Occident, dat fiind sprijinul diplomatic al Beijingului faţă de Rusia, mai notează Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.