StiripesurseDiasporaMii de salariaţi au manifestat la Lisabona pentru a cere majorarea...

Mii de salariaţi au manifestat la Lisabona pentru a cere majorarea salariilor

Publicat:

Mii de angajaţi din sectorul public şi privat din întreaga Portugalie au manifestat sâmbătă la Lisabona cerând majorarea salariilor şi alte măsuri pentru a putea face faţă creşterii costului vieţii, relatează AFP, potrivit agerpres

“Costul vieţii devine insuportabil”, “este inacceptabil să sărăcim muncind” – au scandat între altele manifestanţii care au defilat pe principalul bulevard al capitalei portugheze.

Citește și : Biden: Mandatul de arestare al CPI împotriva lui Putin pentru crime de război este ‘justificat’

Manifestaţia organizată la apelul Confederaţiei generale a lucrătorilor portughezi (CGTP) are loc a doua zi după o grevă naţională a funcţionarilor publici care au cerut creşterea salariilor. Au fost afectate colectarea deşeurilor, şcolile şi spitalele.

CGTP, principala confederaţie sindicală portugheză, cere de asemenea controlul preţurilor bunurilor de bază, ajutoare pentru a compensa creşterea chiriilor şi a ratelor la creditele imobiliare, precum şi măsuri împotriva nesiguranţei materiale.


Rata inflaţiei a atins în 2022 nivelul istoric de 7,8% anual în Portugalia, cel mai ridicat din ultimele trei decenii.

Citește și : SUA ‘încurajează’ Turcia să ratifice ‘rapid’ aderarea Suediei la NATO

“Cerem creşterea salariilor, dar o creştere reală, superioară inflaţiei, care să permită regăsirea şi întărirea puterii de cumpărare a familiilor”, a declarat în finalul manifestaţiei secretara generală a sindicatului, Isabel Camarinha. “Vrem creşteri salariale de cel puţin 10% şi în niciun caz sub 100 de euro, pentru toţi salariaţii”, a precizat ea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.