StiripesurseSintezePalatul unde a fost ținut închis Saddam Hussein este acum o...

Palatul unde a fost ținut închis Saddam Hussein este acum o universitate americană

Publicat:

Construit pe un lac artificial paradisiac la Bagdad de Saddam Hussein în anii ’90, maiestuosul complex de palate Al-Faw a devenit una dintre principalele baze ale trupelor americane în timpul invaziei în Irak şi dictatorul a fost ţinut acolo captiv până la execuţia sa. În prezent, ca o ironie a vieţii, complexul găzduieşte Universitatea Americană de la Bagdad, scrie agenţia EFE, potrivit agerpres.

“Există într-adevăr un fel de “justiţie poetică” între ceea ce făcea Saddam Hussein şi ceea ce facem noi acum, fiind o instituţie educativă în folosul întregii ţări”, declară acestei agenţii de presă preşedintele noii universităţi, Michael Mulnix, în biroul său al cărui plafon este acoperit cu ţigle decorate cu iniţialele dictatorului.
16259524

Foto: (c) AHMED JALIL / EPA


Saddam Hussein nu a stat mult timp în această reşedinţă, cunoscută şi sub numele de Palatul Apei, dar megalomania tiranului încă dăinuie în inscripţiile cu numele său şi cu poeziile dedicate lui împrăştiate pe pereţi şi acoperişuri pe care Universitatea Americană a dorit să le păstreze aşa cum le-a găsit.

– Un palat cu istoria recentă a Irakului –


Complexul a fost bombardat de forţele americane în timpul invaziei din 2003 şi acolo au fost apoi dislocate trupe, fiind transformat în baza americană Camp Victory, unde Saddam a fost transferat în urma capturării lui în acelaşi an.

Citeşte şi: Fostul preşedinte taiwanez face o vizită în China: ‘Suntem chinezi cu toţii!’ – Black News

Inclusiv unele dintre şedinţele procesului său pentru crime împotriva umanităţii s-au desfăşurat în acele palate, a căror construire fusese ordonată de el pentru a marca recuperarea peninsulei Al-Faw după cei opt ani de război cu Iranul.
16259525

Foto: (c) AHMED JALIL / EPA


Dar după retragerea trupelor americane din Irak, în 2011, complexul a fost complet abandonat, până când, în 2017, un întreprinzător irakian s-a înţeles cu guvernul să înceapă lucrările de convertire a birourilor şi saloanelor lui Saddam în săli de curs.

“Toate aceste ţigle erau distruse, atârnau, păsări intrau pe la ferestre, pe jos erau şerpi, vulpi. Era pur şi simplu abandonat”, îşi aminteşte Michael Mulnix starea în care se aflau mare parte din palatele complexului, care după retragerea trupelor americane au rămas la cheremul florei şi faunei Bagdadului.

– Conservarea amprentei lui Saddam –

Conducerea şi fondatorii irakieni ai instituţiei de învăţământ au pledat pentru renovarea palatelor şi refacerea lor în starea iniţială, după ce au avut “discuţii serioase” asupra impactului pe care l-ar putea avea transformarea unui complex al lui Saddam Hussein în universitate americană, idee criticată dur la început.

Citeşte şi: Primele tancuri britanice Challenger au sosit în Ucraina – Black News

“A fost o discuţie interesantă, dacă ar fi fost mai bine să intrăm aici şi să eliminăm tot ce avea legătură cu Saddam Hussein (…), dar în final am decis că nu, că este un loc istoric, aceste lucruri s-au întâmplat”, spune preşedintele universităţii.

Perla coroanei campusului universitar este palatul principal, care a fost reşedinţa personală a dictatorului, înconjurat de ape în care înoată peştele cultivat de fostul dictator cunoscut popular sub numele de “bibanul lui Saddam”.
16259523

Foto: (c) AHMED JALIL / EPA


Accesul în palatul principal este deocamdată restrâns de lucrările de renovare care continuă în exterior, dar şi în interior, unde încă mai sunt resturi din biroul dictatorului şi dormitoarele sale.

Preşedintele universităţii estimează că renovarea complexului a costat circa 300 de milioane de dolari. El descrie drept “incredibil de inspiraţională” prima impresie pe care a avut-o când a intrat acolo.

Într-un palat mai mic, situat la câţiva kilometri de biroul său, se află celula unde Saddam Hussein a stat închis până la execuţia sa. Intrarea acolo “dă o senzaţie foarte stranie”, mai spune americanul care conduce acum universitatea.

– Un campus blindat –

Accesul în campus nu este simplu. Trebuie trecut prin mai multe controale de securitate, inclusiv printr-unul cu câini dresaţi pentru detectarea de arme şi explozivi. Unii studenţi spun că venirea la cursuri seamănă cu intrarea într-un aeroport sau trecerea frontierei.

“Aici (în Irak) sunt în continuare probleme de securitate. Sperăm că, într-o zi, Irakul se va stabiliza suficient de mult încât porţile să rămână deschise şi oamenii să poată intra şi ieşi (…) Sunt măsuri de securitate destul de stricte, nu vrem să i se întâmple cuiva ceva”, explică Mulnix.
16259522

Foto: (c) AHMED JALIL / EPA


În interiorul complexului mai multe autobuze transportă studenţii către centrul campusului, descris de preşedintele universităţii drept “un oraş într-un oraş”, unde se mai găsesc terenuri de tenis, supermarketuri, cantine, existând şi planuri de a amenaja acolo magazine vestimentare şi cinematografe.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile dintre SUA și Iran riscă o nouă fază periculoasă

Schimbul de focuri din această săptămână a sporit temerile vizând reluarea războiului. Armata SUA a bombardat un alt petrolier care, potrivit declarațiilor sale. ar...

Dezgheț ungar, îngheț slovac: Cum ar putea era post-Orban să răcească relațiile de-a lungul Dunării

Alianța dintre Viktor Orban și Robert Fico a ținut ascunse multă vreme tensiunile slovaco-ungare. Dar, cu ascensiunea lui Peter Magyar în Ungaria și problemele...

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.