StiripesurseDiasporaIgor Dodon, soţia acestuia şi un medic de familie, trimişi în...

Igor Dodon, soţia acestuia şi un medic de familie, trimişi în judecată pentru fals în acte

Publicat:

Procuratura Anticorupţie din Republica Moldova i-a trimis în judecată pe fostul preşedinte Igor Dodon, pe soţia acestuia şi pe un medic de familie, care, de comun acord, ar fi confecţionat, deţinut şi folosit un certificat medical fals, cu scopul de a-l prezenta în instanţa de judecată şi la Procuratură, pentru a obţine permisiunea de a părăsi ţara, informează marţi Agora.md şi Deschide.md, potrivit agerpres

Potrivit Procuraturii Anticorupţie, în respectivul certificat au fost înscrise date denaturate, potrivit cărora copilul minor al fostului preşedinte avea nevoie de consultaţii la medici specialişti şi, după caz, de tratament medical.

Citește și :  Rusia avertizează cu consecinţe grave dacă Armenia aderă la Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale

Procurorii au fost stabilit că Igor Dodon, care se afla sub incidenţa unei măsuri preventive prin care era împiedicat să părăsească ţara, a prezentat instanţei documentul oficial fals şi, în temeiul acestuia, a solicitat permisiunea de a pleca în România, sub pretextul de a efectua un tratament post-COVID fiului său minor.

Acelaşi document oficial care se presupune a fi fals a fost folosit şi de către soţia lui Igor Dodon, în privinţa căreia este aplicată o măsură preventivă similară într-un dosar cercetat de către procurori. Astfel, soţia fostului preşedinte, prin intermediul avocaţilor, a prezentat documentul medical Procuraturii Anticorupţie, solicitând permisiunea de a părăsi teritoriul Republicii Moldova şi de a merge în România, invocând acelaşi scop.


Conform acuzaţiei înaintate de către procurori, ex-preşedintele, soţia acestuia şi medicul de familie sunt învinuiţi de comiterea infracţiunii prevăzute de art. 361 alin. (2) lit. b) din Codul penal şi anume: confecţionarea, deţinerea şi folosirea de către două sau mai multe persoane a unui document oficial fals, care acordă drepturi.

Conform prevederilor legii penale, aceste fapte se pedepsesc cu amendă de la 27.500 la 47.500 lei moldoveneşti, cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau cu închisoare de până la cinci ani.

Citește și : Germania exclude boicotarea JO 2024

La sfârşitul lunii ianuarie, deşi avea interdicţie de a ieşi de pe teritoriul Republicii Moldova, magistraţii i-au permis ex-preşedintelui Igor Dodon să părăsească ţara pentru a-şi însoţi fiul mai mic la reabilitare post-COVID. Fostul şef de stat urma să meargă în România pentru o perioadă de nouă zile, la sfârşitul lunii ianuarie – începutul lunii februarie.

Ulterior, Dodon a anunţat că a renunţat la deplasarea în România.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.