StiripesurseȘtirile zileiFDA a autorizat vânzarea fără reţetă medicală a antidotului Narcan, eficient...

FDA a autorizat vânzarea fără reţetă medicală a antidotului Narcan, eficient pentru reanimarea victimelor făcute de supradozele de opioide

Publicat:

Agenţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) a autorizat miercuri vânzarea fără reţetă medicală a unui antidot deosebit de eficient pentru reanimarea victimelor făcute de supradozele de opioide, denumit Narcan, informează AFP, potrivit agerpres.  

Această decizie era aşteptată cu mare nerăbdare, pentru a face faţă crizei opioidelor, un flagel care face revagii în Statele Unite, întrucât ea va permite lărgirea accesului la acest spray nazal, autorizat sub prescripţie medicală din 2015.

Citește și : Anunţul privind desfăşurarea de arme nucleare în Belarus este PERICULOS

Decizia va permite în special cumpărarea produsului în mod liber “din farmacii, supermarketuri, staţii de benzină sau de pe internet”, a precizat FDA într-un comunicat.

Narcan are la bază o moleculă denumită Naloxonă, care acţionează substituindu-se opioidelor la nivelul receptorilor din creier, ce erau activaţi până atunci de aceste opiacee de sinteză, mai ales de Fentanil.


“Vă face să vă întoarceţi din rândul morţilor”, declara la începutul lunii martie Johnny Bailey, un asistent social care lucrează pentru HIPS, o asociaţie din Washington ce oferă ajutor consumatorilor de droguri.

Decizia FDA vizează exclusiv spray-ul nazal cu o concentraţie de 4 miligrame de Naloxonă. Pentru alte dozaje, va fi nevoie în continuare de o reţetă de la medic.

De acum înainte, producătorului acestui antidot, Emergent BioSolutions, îi va reveni sarcina de a stabili nivelul producţiei şi preţul de vânzare.

“Încurajăm fabricantul (…) să îl facă să devină disponibil cât mai rapid posibil şi la un preţ abordabil”, a declarat directorul FDA, Robert Califf, citat în acelaşi comunicat.

Din 2015, milioane de doze de Narcan au fost deja prescrise sau distribuite în mod direct de diverse asociaţii sau chiar în farmaciile din statele federale americane care au autorizat comercializarea acestui produs.

Citește și : Suedia şi Finlanda vor deveni ‘ţinte legitime’ pentru Moscova

Însă agravarea crizei opioidelor, substanţe ce au provocat 81.000 de decese în 2021 (o creştere de 17% într-un an), a făcut ca spray-urile Narcan să devină indispensabile.

Un comitet de experţi din cadrul FDA a votat în februarie pentru lărgirea distribuţiei acestui spray nazal, bazându-se pe caracterul extrem de sigur al medicamentului, care este inofensiv chiar şi atunci când este administrat din greşeală.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cristina Gherasimov: Ne propunem ca și în acest an să avem o evaluare foarte bună din partea Comisiei Europene

Republica Moldova își propune să accelereze procesul de aderare la Uniunea Europeană în următoarele șase luni, obiectivul principal fiind deschiderea tuturor celor patru grupuri...

Guvernul Tofan va depune miercuri, 22 iulie, jurământul de învestire

Miercuri, 22 iulie, la ora 08:00, la sediul Președinției Republicii Moldova, va avea loc ceremonia oficială de depunere a jurământului de către noul Cabinet...

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov, din România, va fi organizat şi în Republica Moldova

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov (centrul României) va fi organizat din acest an şi în Republica Moldova – anunță, miercuri, mass-media...

Guvernul condus de Vasile Tofan, învestit cu 53 de voturi

Republica Moldova are un nou Guvern. Cabinetul condus de Vasile Tofan a fost învestit marți, 21 iulie, la aproape trei săptămâni după ce fostul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.