StiripesurseȘtirile zileiTrei britanici sunt deţinuţi de talibani în Afganistan

Trei britanici sunt deţinuţi de talibani în Afganistan

Publicat:

Trei britanici sunt deţinuţi de talibani în Afganistan, a anunţat sâmbătă seară un ONG britanic, The Presidium Network, adăugând că “lucrează îndeaproape” cu două dintre familii, notează AFP, potrivit agerpres.

“Depunem eforturi să stabilim un contact consular cu cetăţenii britanici reţinuţi în Afganistan şi acordăm sprijin familiilor”, a indicat la rândul său Ministerul de Externe britanic într-un comunicat.

Citește și : Putin vrea să elimine ‘dominaţia Occidentului’ în lume (presă)

Scott Richards, un membru al The Presidium Network, a declarat pentru Sky News: “Din câte ştim, toţi sunt sănătoşi şi bine îngrijiţi”.

“Nu avem niciun motiv să credem că au fost supuşi unor tratamente rele, cum ar fi tortura, şi ni se spune că le este atât de bine pe cât se poate spera în astfel de împrejurări”, a precizat el.


Nu a avut loc “niciun contact semnificativ” între autorităţi şi cei doi oameni pe care Presidium îi asistă, a adăugat Richards.

Doi dintre bărbaţi au fost reţinuţi de talibani din ianuarie. Nu se ştie de cât timp este reţinut al treilea bărbat.

Ar fi vorba despre Kevin Cornwell, 53 de ani, un medic pentru o organizaţie de caritate, un manager al unui hotel pentru lucrători umanitari al cărui nume nu a fost dezvăluit şi despre Miles Routledge, o celebritate YouTube, potrivit presei.

Pe Twitter, The Presidium Network i-a îndemnat pe talibani “să acorde atenţie la ceea ce credem că este o neînţelegere şi să-i elibereze pe aceşti oameni”.

Anul trecut, talibanii l-au eliberat pe renumitul jurnalist de televiziune Peter Jouvenal şi pe alţi patru cetăţeni britanici pe care i-au reţinut timp de şase luni.

Jurnalistul se afla “printre cei câţiva” britanici reţinuţi de islamişti radicali, a declarat Londra în februarie.

Ministerul britanic de Externe a afirmat că cei cinci “nu au avut niciun rol de jucat în activităţile guvernului britanic în Afganistan şi că au călătorit în această ţară, în pofida avertismentelor de călătorie ale guvernului britanic”.

“A fost o greşeală”, a adăugat Foreign Office.

Citește și : Ucraina exclude orice încetare a focului care să permită forţelor ruse să rămână în teritoriul ocupat

În acea perioadă, purtătorul de cuvânt al guvernului afgan, Zabihullah Mujahid, i-a acuzat pe britanici că “desfăşoară activităţi contrare legilor ţării şi tradiţiilor poporului afgan”.

“După mai multe întâlniri între EIA (Emiratul Islamic al Afganistanului) şi Marea Britanie, aceste persoane au fost eliberate (…) şi predate ţării lor de origine”, a declarat el. “Au promis să respecte legile Afganistanului, tradiţiile şi cultura poporului său şi să nu le mai încalce”.

Talibanii au revenit la putere în august 2021 şi de atunci au stârnit indignarea comunităţii internaţionale din cauza politicilor pe care le promovează, în special în privinţa femeilor şi fetelor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

10 cerşetori au fost prinşi pe străzile din Chișinău

Poliția a documentat, în ultimele zile, zece cazuri de cerșetorie în sectoarele Centru și Botanica ale municipiului Chișinău, în cadrul acțiunilor de prevenire și...

48% dintre moldoveni ar vota pentru aderarea la UE, iar fiecare al treilea basarabean vrea unirea cu România (sondaj)

În cazul unui referendum privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, circa jumătate dintre cetățeni ar vota „pentru”. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat...

Peste 900 de candidați au promovat la sesiunea suplimentară de BAC

Alți 916 candidați au promovat examenul național de bacalaureat în cadrul sesiunii suplimentare, potrivit rezultatelor preliminare. Numărul total al persoanelor care au susținut cu...

VIDEO Victoria Furtună contestă în justiţie suspendarea partidului „Moldova Mare”

Lidera Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că decizia Curții de Apel Centru de a suspenda activitatea formațiunii pentru o perioadă de 12...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.