StiripesurseDiasporaAeroportul Amsterdam Schiphol va interzice avioanele private şi zborurile de noapte

Aeroportul Amsterdam Schiphol va interzice avioanele private şi zborurile de noapte

Publicat:

Aeroportul Amsterdam Schiphol a anunţat marţi o viitoare interdicţie a zborurilor de noapte şi a avioanelor private pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră şi poluarea fonică, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Decolarea avioanelor va fi interzisă între miezul nopţii şi 06:00 dimineaţa şi acestea nu vor avea voie să aterizeze înainte de ora 05:00 dimineaţa, a declarat directorul general al aeroportului într-un comunicat.

Citește și: Comisarul rus pentru drepturile copiilor respinge acuzaţiile CPI

Aceste modificări la unul dintre cele mai mari hub-uri aeriene din Europa urmează să intre în vigoare din 2025-2026.

“Prea mult timp ne-am gândit doar la creştere şi prea puţin la preţul pe care trebuie să îl plătim”, a declarat directorul general al grupului Royal Schiphol, Ruud Sondag, într-un comunicat.


Interzicerea zborurilor de noapte va aduce “linişte în zona înconjurătoare”, a spus Schiphol, după ani de plângeri în legătură cu zgomotul produs de aeronave.

Aceasta înseamnă cu 10.000 de zboruri mai puţin pe an, a precizat conducerea aeroportului.

Avioanele private vor fi interzise deoarece produc “o cantitate disproporţionată de poluare fonică şi emisii de CO2 per pasager”.

Zborurile avioanelor private reprezintă de aproximativ 20 de ori mai multe emisii de CO2 decât un zbor obişnuit, potrivit aeroportului.

Citește și: Lavrov: UE este o ‘asociaţie neprietenoasă’, iar Occidentul încearcă să bage zâzanie între Moscova şi Beijing

Ţările de Jos au anunţat în iunie 2022 că vor reduce zborurile pe aeroportul Schiphol la 440.000 pe an până în 2024, de la un nivel înainte de pandemie de 500.000, pentru a limita poluarea fonică şi emisiile de dioxid de carbon.

Mari companii aeriene, între care KLM, Delta şi EasyJet, au anunţat în martie că au intentat o acţiune în justiţie împotriva guvernului olandez pentru a protesta împotriva acestei măsuri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.