Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) şi-a îmbunătăţit prognoza privind comerţul mondial în 2023, şi a avertizat asupra riscurilor provocate de războiul din Ucraina, de tensiunile geopolitice, de insecuritatea alimentară, de inflaţie şi de înăsprirea politicii monetare, transmite Reuters, potrivit agerpres.
Instituţia, cu sediul la Geneva, se aşteaptă la o creştere de 1,7% a comerţului mondial în 2023, după ce în octombrie estima un avans de 1%, dar sub media de 2,6% din ultimii 12 ani, de când comerţul a fost afectat de crizele globale financiare.
Citește și: Comisarul rus pentru drepturile copiilor respinge acuzaţiile CPI
În 2022, declinul din trimestrul patru a dus la o creştere de doar 2,7% a comerţului mondial, după ce anterior OMC previzionase o expansiune de 3,5%.
Pentru 2024, OMC se aşteaptă la o redresare, comerţul mondial urmând să înregistreze un avans de 3,2%, în urma impulsionării economiei, dar avertizează că prognoza este nesigură din cauza riscurilor negative.
Directorul general al OMC, Ngozi Okonjo-Iweala, a explicat că ameninţările la adresa comerţului mondial includ continuarea războiului din Ucraina şi alte tensiuni geopolitice, nivelul ridicat al inflaţiei şi impactul înăspririi politicii monetare.
Ţările bogate trebuie să fie atente la semnele privind criza alimentară în ţările cu venituri scăzute, susţine OMC.
Este neclar cum războiul va afecta suprafeţele cultivate din Ucraina, un producător major de cereale, în timp ce seceta şi inundaţiile provocate de schimbările climatice ar putea duce în alte regiuni la scăderea semnificativă a recoltelor, avertizează OMC.
De asemenea, a declarat Okonjo-Iweala, este vitală limitarea restricţiilor de export la alimente. Aproximativ 35 de ţări au impus 100 de restricţii de export la alimente şi îngrăşăminte, de la începutul războiului din Ucraina. Unele restricţii au fost atenuate la mijlocul anului trecut, dar au fost impuse altele.
OMC apreciază că turismul internaţional este în grafic pentru a înregistra o redresare completă, în urma ridicării restricţiilor, iar cererea pentru călătorii nu pare să fie afectată de incertitudinile economice.











