StiripesurseȘtirile zileiInterdicţia pentru femeile afgane de a lucra cu ONU contravine Cartei...

Interdicţia pentru femeile afgane de a lucra cu ONU contravine Cartei sale

Publicat:

Interdicţia ca femeile afgane să lucreze pentru ONU contravine Cartei Naţiunilor Unite care respinge orice segregare, a subliniat miercuri organizaţia mondială, avertizând că nu vor exista “excepţii”, notează AFP, agerpres.

ONU a anunţat marţi că talibanii le interzic angajatelor sale afgane, până în prezent ferite de astfel de măsuri aplicate ONG-urilor, să lucreze cu Organizaţia în întreaga ţară.

Citeşte şi: Conceptul de suveranitate economică și industrială a Europei câștigă treptat teren – Black News

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, “face apel la talibani să revoce imediat” decizia, a declarat purtătorul său de cuvânt miercuri seară într-un comunicat.

Aceste femei sunt “esenţiale” pentru operaţiunile umanitare ale ONU, “aplicarea acestei decizii va dăuna populaţiei afgane, dintre care milioane de persoane au nevoie de această asistenţă”, a continuat el.


În această ţară afectată de una dintre cele mai grave crize umanitare de pe planetă, aproximativ 23 de milioane de bărbaţi, femei şi copii au nevoie de ajutoare, potrivit ONU.

Or, în societatea afgană profund conservatoare şi patriarhală, nu este permis unei femei să vorbească cu un bărbat care nu îi este o rudă apropiată. Prin urmare, o femeie poate intra în contact doar cu un beneficiar de ajutor de acelaşi sex.

Aproximativ 3.900 de persoane lucrează pentru ONU în Afganistan, dintre care 3.300 naţionali, potrivit organizaţiei. Aproximativ 600 de femei se numără printre aceşti angajaţi, dintre care aproximativ 400 de afgane.

Întrebat de AFP, coordonatorul umanitar al ONU pentru Afganistan, Ramiz Alakbarov, a subliniat că această interdicţie reprezintă o “încălcare a Cartei Naţiunilor Unite”.

“În istoria Naţiunilor Unite, niciun alt regim nu a încercat vreodată să interzică femeilor să lucreze pentru Organizaţie pe motivul că sunt femei”, a declarat la rândul său şefa Misiunii de Asistenţă a Naţiunilor Unite în Afganistan (MANUA), Rosa Otounbaieva.

Citeşte şi: Letonia reintroduce serviciul militar obligatoriu începând de anul viitor

Secretarul general adjunct al ONU Amina Mohammed a declarat presei la New York că femeile angajate de organizaţia internaţională în Afganistan vor continua să-şi primească salariile.

Subiectul este pe ordinea de zi a Consiliului de Securitate de joi, pentru discuţii cu uşile închise.

Contactat de mai multe ori, guvernul taliban nu a răspuns solicitărilor AFP. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 22 iulie 2026

Ziua aduce clarificări în bani, relații și carieră. Berbecii pot rezolva o problemă financiară, Taurii au parte de discuții sincere în cuplu, iar Scorpionii...

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.