StiripesurseDiasporaUcraina cere Indiei să se implice în negocierile privind încheierea războiului

Ucraina cere Indiei să se implice în negocierile privind încheierea războiului

Publicat:

– Autoritățile din Ucraina vor ca liderii Indiei să se implice în negocierile privind încheierea războiului. De asemenea, ucrainenii l-au invitat pe premierul indian să viziteze Kievul , informează mediafax.

Ministrul adjunct de externe din Ucraina, Emine Dzhaparova, a declarat că premierul indian Narendra Modi ar trebui să se implice mai mult în finalizarea războiului. Afirmația a fost făcută în timpul unei vizite la New Delhi a ministrului ucrainean.

Citește și : NATO avertizează China că ‘ar fi o greşeală să ajute Rusia’

„Credem că India ar trebui să se implice și să se implice în mare măsură în problema Ucrainei. Credem că intensificarea dialogului politic la cel mai înalt nivel este primul pas către acest mare obiectiv”, a spus Dzhaparova.

Ministrul Emine Dzhaparova a declarat pentru CNBC TV18 că se așteaptă ca India, care este în prezent președinte al G20, să invite oficialii ucraineni să participe la înâlnirea grupului din septembrie.


De asemenea, premierul indian a fost invitat să facă o vizită la Kiev.

„Președintele meu solicită o conversație telefonică cu prim-ministrul. Așteptăm cu nerăbdare să îl primim într-o zi la Kiev”, a precizat Emine Dzhaparova, potrivit Sky News.

India nu a foarte critică față de atacul rușilor din Ucraina și în ultima perioadă și-a crescut consumul de petrol rusesc.

Citește și : Zeci de cazuri noi de intoxicaţii în rândul elevelor în mai multe şcoli din Iran

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

De ce ucrainenii vor ca ‘Măcelarul’ să plece din fruntea armatei

„Fedorov = mai multe decese în rândul rușilor, Syrskyi = mai multe decese în rândul ucrainenilor.” Acest slogan, scris pe cartoane, a fost unul...

Rusia a lansat unul dintre cele mai agresive atacuri cu rachete balistice de până acum, în războiul cu Ucraina

Rusia a lansat unul dintre cele mai ample atacuri cu rachete balistice împotriva Ucrainei de la declanșarea invaziei sale pe scară largă, în urmă...

În plin scandal din cauza demiterii ministrului Apărării, Zelenski vrea să-l schimbe și pe șeful Armatei

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski ia în calcul demiterea comandantului-șef al Forțelor Armate, generalul Oleksandr Sîrski, la numai câteva zile după ce l-a înlăturat pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.