StiripesurseDiasporaDe teamă să nu rămână în urmă, Spania modifică ajutoarele acordate...

De teamă să nu rămână în urmă, Spania modifică ajutoarele acordate producătorilor de automobile electrice

Publicat:

Volkswagen şi Renault intenţionează să solicite fonduri de la o schemă modificată de ajutoare prin care Guvernul spaniol vrea să încurajeze producţia locală de vehicule electrice, informează Reuters, potrivit agerpres.

Autorităţile de la Madrid au decis să lanseze o nouă versiune, mai flexibilă, a schemei de ajutoare PETRE, undeva în luna iulie, cu o valoare de două miliarde de euro, după ce programul iniţial lansat anul trecut nu s-a bucurat de succes, fiind alocate doar 27% din fondurile de 2,9 miliarde de euro.

Citeşte şi: Țară în service. Cum a ajuns România din țara cea mai primitoare cu refugiații, în cea care le face bagajele: ‘Suntem în pragul foametei!’

Oficialii speră că acest program, care utilizează şi fondurile de sprijin de la UE, va ajuta Spania, al doilea mare producător auto european, să rămână în cursa pentru automobilele electrice, după ce a pierdut o parte din investiţii în defavoarea rivalilor din regiune şi de mai departe. Având în vedere subvenţiile oferite de SUA şi competiţia ţărilor cu costuri reduse din estul UE, creşterea capacităţilor în domeniul vehiculelor electrice este considerată esenţială pentru viitorul industrial al Spaniei.

“Spania a încercat tot ce a putut cu primul program PETRE, ,dar trebuie să ne asigurăm că al doilea program este mult mai bun şi mai flexibil”, spune Wayne Griffiths, directorul general de la SEAT, divizia spaniolă a Volkswagen, şi totodată preşedintele Asociaţiei producătorilor de automobile din Spania (ANFAC). “Trebuie să accelerăm lucrurile. Nu mai putem să pierdem timp”, a adăugat Wayne Griffiths.


Volkswagen va depune o nouă solicitare pentru noul program PETRE, ceea ce ar putea însemna producţia unor noi vehicule electrice sau asamblarea de baterii în Spania, proiecte care nu sunt acoperite de fondurile pe care le-a primit anul trecut.

La rândul său, grupul auto francez Renault, care a primit 40 de milioane de euro în cadrul primului program PETRE, intenţionează să ia parte la noua rundă de finanţare, a declarat directorul de strategie şi managerul pentru piaţa spaniolă de la Renault, Josep Maria Recasens. În funcţie de calendar şi de condiţii, Renault ar putea decide să producă mai multe automobile hibride în Spania, a spus Recasens.

Spania a obţinut aprobarea Comisiei Europene pentru a relaxa normele programului PETRE, după ce condiţiile stricte au fost considerate de vină pentru succesul redus al programului lansat anul trecut, ceea ce a condus la demiterea a doi oficiali guvernamentali de rang înalt.

Jose Maria Lopez, care este acum responsabil de programul PETRE, s-a declarat încrezător că cele două miliarde de euro care au mari rămas în cadrul schemei vor fi acordate prin intermediul a două proceduri de licitaţie, pentru vehicule electrice şi baterii, ce vor fi lansate în jurul lunii iulie.

Conform noilor prevederi, ofertele de licitaţie vor fi individuale, în locul unor consorţii de firme mari şi mici, iar criteriile de selecţie au fost simplificate. Termenul limită pentru execuţia investiţiilor a fost prelungit până în 2028, faţă de 2025 cum prevedea prima schemă, o modificare salutată de Wayne Griffiths.

În condiţiile în care UE urmează să interzică, începând din 2035, vânzarea de autoturisme noi care emit CO2, datele Asociaţiei ANFAC arată că ponderea vânzărilor de automobile electrice şi hibride de tip plug-in în totalul vânzărilor de automobile din Spania sunt la 10%, cu mult sub media din UE şi sub situaţia din ţările vecine Franţa şi Portugalia.

Citeşte şi: Documente recent apărute dezvăluie amploarea operațiunilor de spionaj ale SUA și greutățile armatei ruse – Black News

În paralel, ţările europene care produc mult mai puţine autoturisme decât Spania, inclusiv Franţa şi Ungaria, au atras până acum mai multe investiţii în uzine pentru producţia de baterii, potrivit firmei de consultanţă Benchmark Mineral Intelligence.

Sectorul auto este responsabil pentru 8% din economia Spaniei şi 9% din locurile de muncă din această ţară.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.