StiripesurseDiasporaItalia : Lungmetrajul biografic dedicat lui Silvio Berlusconi va fi lansat...

Italia : Lungmetrajul biografic dedicat lui Silvio Berlusconi va fi lansat pe 24 aprilie

Publicat:

Mult aşteptatul lungmetraj biografic în două părţi dedicat lui Silvio Berlusconi, regizat de cineastul Paolo Sorrentino, va fi lansat pe marile ecrane italiene pe 24 aprilie – prima sa parte – şi va fi prezentat, cel mai probabil, în cadrul Festivalului de la Cannes, au anunţat vineri mai multe companii de presă din Italia, citate de AFP, potrivit agerpres.

A doua parte a filmului “Loro” va avea premiera pe ecranele italiene pe 10 mai, la două zile după deschiderea oficială a Festivalului de la Cannes (8-19 mai), unde prezenţa lui Paolo Sorrentino, alături de lungmetrajul său, este anunţată cu o insistenţă tot mai mare de mass-media din Italia.

Citește și : Moscova acordă 30 de zile Londrei să-şi reducă personalul diplomatic aflat în Rusia

Nu se ştie deocamdată dacă “Loro” va fi inclus în competiţia oficială de pe Croazetă, nici dacă pelicula va fi prezentată în versiunea ei integrală, însă un trailer difuzat începând de joi pe internet de distribuitorul Universal oferă spectatorilor ocazia de a descoperi câteva fragmente din peliculă.

Acel clip, în care apare întreaga estetică artistică a lui Paolo Sorrentino, prezintă silueta unui Silvio Berlusconi interpretat de actorul italian Toni Servillo, în timpul unor petreceri, lângă piscina vilei sale din Sardinia.


Politicieni şi tinere femei cu atitudini lascive apar la rândul lor în acel videoclip scurt, în care o voce din fundal poate fi auzită formulând următoarea întrebare: “Dar ce sperai, să ajungi cel mai bogat om al ţării, să fii şeful guvernului şi, de asemenea, să te iubească nebuneşte toată lumea?”. Iar personajul Berlusconi îi răspunde: “Da, mă aşteptam exact la asta”.

Citeşte şi:  Demers BOMBĂ în scandalul mașinilor românilor din Italia - APEL din România, către Matteo Salvini

Pentru a realiza cel de-al nouălea lungmetraj al lui, cineastul Paolo Sorrentino a fost primit de Silvio Berlusconi în persoană, a anunţat cotidianul Il Messagero în momentul filmărilor pentru această peliculă, în vara anului trecut.

Omul de afaceri italian s-a declarat încântat să discute cu unul dintre cineaştii lui preferaţi şi i-ar fi pus la dispoziţie pentru filmări vila sa din Sardinia sau aceea de lângă Milano, unde erau organizate faimoasele petreceri “bunga bunga”.

Întrebat de jurnalişti în legătură cu acest proiect, în marja Festivalului de la Cannes de anul trecut, Paolo Sorrentino a explicat această alegere: “Pentru că sunt italian şi vreau să fac un film despre italieni. Berlusconi este arhetipul ‘italienismului’ şi, prin intermediul lui, pot să îi descriu pe italieni”.

Cineastul napolitan a prezentat la Cannes în 2008 pelicula “Il Divo”, portretul cinematografic al celebrului politician italian Giulio Andreotti (de trei ori prim-ministru al Italiei), interpretat tot de actorul Toni Servillo.

Paolo Sorrentino s-a bucurat de un succes răsunător pe plan mondial cu lungmetrajul “La Grande Bellezza”, recompensat cu Oscarul pentru cel mai bun film străin în 2014. Acelaşi Toni Servillo a interpretat în acest film rolul unui scriitor plictisit de sexualitatea şi petrecerilor dintr-o Romă blazată, în care moartea începe să îşi facă simţită prezenţa.

Citește și : Grecia cere Turciei să ‘clarifice imediat motivele’ detenţiei celor doi soldați greci reţinuţi

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O moldoveancă a murit în Italia după ce a căzut de pe bicicletă

O femeie originară din Republica Moldova, în vârstă de 53 de ani, și-a pierdut viața în urma unui accident produs în Pieve di Soligo....

Un moldovean de 19 ani a fost rănit într-un accident în Italia

În noaptea de 23 aprilie, în comuna italiană Chison di Valmarino a avut loc un accident grav. Un cetățean al Republica Moldova, în vârstă...

Un șofer moldovean de TIR a fost înjunghiat în Italia

Un șofer moldovean de TIR, în vârstă de 46 de ani, a fost rănit într-un atac cu cuțitul petrecut într-o stație de servicii din...

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.