StiripesurseDiasporaUE şi Norvegia au încheiat o alianţă pentru aprofundarea cooperării în...

UE şi Norvegia au încheiat o alianţă pentru aprofundarea cooperării în domeniul climei, mediului, energiei şi industriei curate

Publicat:

UE şi Norvegia au încheiat luni o alianţă verde prin care să îşi consolideze acţiunile climatice şi eforturile comune de protecţie a mediului, precum şi cooperarea în ceea ce priveşte tranziţia către o energie şi o industrie curate, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, potrivit agerpres

“Norvegia este un partener vechi şi de încredere al UE şi avem aceeaşi viziune asupra unui continent neutru din punct de vedere climatic. Această alianţă verde ne consolidează şi mai mult legăturile şi ne permite să ne concepem, împreună, un viitor mai bun”, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Citește și : Joe Biden şi-a ales şefa de campanie pentru scrutinul din 2024

Cele două părţi îşi reafirmă angajamentul faţă de realizarea propriilor obiective pentru 2030, şi anume reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% faţă de nivelurile din 1990, precum şi faţă de atingerea neutralităţii climatice până în 2050 cel târziu. Părţile urmăresc să menţină creşterea temperaturii globale în limitele a 1,5 grade Celsius, în temeiul Acordului de la Paris, asigurând totodată securitatea energetică, protecţia mediului şi respectarea drepturilor omului. UE şi Norvegia vor colabora strâns pentru a asigura punerea în aplicare cu succes a Acordului de la Paris şi a acordului istoric privind biodiversitatea la care s-a ajuns în cadrul conferinţei ONU COP15 privind biodiversitatea.

Alianţa verde UE-Norvegia se va concentra pe următoarele domenii prioritare: consolidarea eforturilor de combatere a schimbărilor climatice, inclusiv cooperarea pe tema adaptării la schimbările climatice, a tarifării carbonului, a eliminării dioxidului de carbon şi a captării, transportării, utilizării şi stocării carbonului; intensificarea cooperării în ceea ce priveşte aspectele de mediu, cu accent pe stoparea şi inversarea declinului biodiversităţii, pe degradarea pădurilor şi defrişare, pe promovarea economiei circulare şi pe abordarea ciclului integral de viaţă al materialelor plastice, pe elaborarea unor standarde la nivel mondial pentru gestionarea substanţelor chimice şi a deşeurilor şi pe gestionarea durabilă a oceanelor; sprijinirea tranziţiei industriale verzi şi consolidarea şi mai puternică a cooperării politice şi industriale prin parteneriate strategice precum un Parteneriat strategic viitor privind lanţurile valorice sustenabile ale materiilor prime şi ale bateriilor; accelerarea tranziţiei către o energie curată, accentul fiind pus pe energia bazată pe hidrogen şi pe energia din surse regenerabile offshore; decarbonizarea sectorului transporturilor în ceea ce priveşte toate modurile de transport, o atenţie specială acordându-se transportului maritim cu un nivel zero de emisii GES şi de poluare; intensificarea cooperării în materie de reglementare şi între întreprinderi, în scopul de a se stabili standarde la nivel mondial pentru soluţii inovatoare legate de mediu necesare pentru accelerarea tranziţiei către economii circulare şi neutre în ceea ce priveşte emisiile de dioxid de carbon; consolidarea colaborării existente în materie de cercetare, educaţie şi inovare în domeniile decarbonizării, energiei din surse regenerabile şi bioeconomiei; conlucrarea în scopul promovării finanţării şi a investiţiilor sustenabile, pentru a plasa Europa pe calea către o economie sustenabilă din punctul de vedere al mediului, neutră din punct de vedere climatic şi rezilientă la schimbările climatice.


O alianţă verde este cea mai cuprinzătoare formă de angajament bilateral stabilit în cadrul Pactului verde european, ambele părţi angajându-se să obţină neutralitatea climatică şi să îşi alinieze politicile climatice interne şi internaţionale pentru a atinge acest obiectiv. Este doar al doilea acord de acest tip, după Alianţa verde UE-Japonia, semnată în 2021.

Citește și : Prigojin a dat ordinul: ‘Omorâţi-i pe toţi!’

UE şi Norvegia convin totodată să promoveze împreună acţiuni climatice ambiţioase pe scena mondială. În acest scop, cele două părţi, numărându-se printre cei mai importanţi donatori în ceea ce priveşte finanţarea acţiunilor climatice, vor coopera pentru a sprijini ţările în curs de dezvoltare şi economiile emergente în procesul de implementare a politicilor lor în domeniul climei şi al mediului. În scopul de a se menţine creşterea temperaturii globale în limitele a 1,5 grade Celsius, acordul confirmă că respectarea deplină a principiului precauţiei este de importanţă capitală pentru regiunea arctică.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.