StiripesurseDiasporaPresa rusă a dezvăluit cine este angajatul Ambasadei R.Moldova din Moscova...

Presa rusă a dezvăluit cine este angajatul Ambasadei R.Moldova din Moscova care a fost declarat ‘persona non grata’

Publicat:

Presa rusă a dezvăluit marţi cine este angajatul Ambasadei Republicii Moldova din Moscova care a fost declarat “persona non grata”, precum şi numele celor cinci oficiali moldoveni cărora le-a fost interzisă intrarea pe teritoriul Federaţiei Ruse, relatează Deschide.md. şi Ziarul Naţional din Chişinău, potrivit agerpres.  

Potrivit TASS şi Kommersant, “persona non grata” pe teritoriul statului rus a fost declarat secretarul I al Secţiei consulare din cadrul Ambasadei, Valeriu Manea. Conform informaţiei prezentate, aceasta reprezintă un răspuns “în oglindă” la expulzarea unui angajat al Consulatului rus din Chişinău.

Citește și :  Londra este clară: Izolarea Chinei ar fi o eroare!

Cât priveşte interdicţia de intrare pe teritoriul Rusiei, aceasta a fost aplicată în privinţa ministrului de interne, Ana Revenco, precum şi a deputaţilor PAS (Partidul Acţiune şi Solidaritate), Oazu Nantoi, Olesea Stamate (preşedinta Comisiei parlamentare juridice pentru numiri şi imunităţi) şi Lilian Carp (preşedintele Comisiei parlamentare pentru securitate naţională, apărare şi ordine publică).

Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Lilian Darii, a fost convocat marţi dimineaţă la Ministerul rus de Externe, unde i-a fost înmânată o notă prin care a fost informat că un angajat al misiunii diplomatice moldovene este declarat persona non grata. Totodată, MAE rus i-a comunicat că a suspendat accesul în Federaţia Rusă pentru mai mulţi oficiali din Republica Moldova pentru ‘declaraţii antiruseşti’, dar şi pentru susţinerea de către Chişinău a sancţiunilor impuse de UE împotriva unor politicieni şi oligarhi ruşi, după invazia rusă în Ucraina.


Scandalul diplomatic dintre Chişinău şi Moscova a izbucnit săptămâna trecută, după ce o delegaţie din Federaţia Rusă, condusă de liderul Tatarstanului, Rustam Minnihanov, care se îndrepta spre Găgăuzia, unde vor fi organizate pe 30 aprilie alegeri la funcţia de başcan (guvernator al regiunii), a fost întoarsă de la aeroport.

Citește și : Moscova expulzează un diplomat moldovean ca reacţie la o decizie similară a Chişinăului

Vicepremierul Nicu Popescu, ministru de externe şi al afacerilor europene, a calificat drept o ‘măsură ostilă’ expulzarea diplomatului moldovean, deşi se aştepta la măsuri de răspuns din partea Moscovei după ce o măsură similară a fost luată săptămâna trecută în privinţa unui diplomat rus la Chişinău, scrie Ziarul Naţional.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.