StiripesurseDiasporaFemeile însărcinate din armata germană vor avea uniforme mai...largi

Femeile însărcinate din armata germană vor avea uniforme mai…largi

Publicat:

Armata germană intenţionează să introducă uniforme mai largi pentru femeile militar care sunt însărcinate, relatează luni dpa, potrivit agerpres.

Noile uniforme urmează să fie introduse în acest an, a declarat luni o purtătoare de cuvânt a Ministerului german al Apărării.

Citeşte şi: Cutremur puternic în Iran. Cel puţin 54 de oameni sunt răniţi 

Ministerul analizează în prezent opiniile primite de la femeile care activează în cadrul armatei şi efectuează îmbunătăţiri pentru aceste uniforme speciale, a adăugat ea.

Un total de 500 de uniforme de diferite dimensiuni şi combinaţii – de la uniforma de luptă şi de serviciu la colanţi – au fost deja testate şi evaluate de 80 de soldaţi.


Criteriile evaluate au inclus aspectul, confortul şi gradul de lejeritate. Procesul de testare a costat 650.000 de euro (800.000 de dolari), a indicat ministerul.

Uniformele introduse vor fi elastice şi vor putea fi purtate pe toată perioada sarcinii, a precizat sursa citată.

Citeşte şi: Staţia spaţială chineză STRICATĂ a intrat în atmosfera Pământului

Măsura face parte dintr-un program de modernizare a Bundeswehr (armata). Înainte, femeile însărcinate din cadrul Bundeswehr trebuiau să poarte haine civile atunci când uniformele nu le mai încăpeau.

În medie, pe parcursul unui an circa 2% din cele 20.000 de femei care activează în Bundeswehr sunt însărcinate, menţionează armata.

Uniforme pentru femeie militar care sunt însărcinate au fost incluse şi în alte ţări.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.