StiripesurseDiasporaUn nou atac sângeros ŞOCHEAZĂ Serbia! 8 oameni au murit şi...

Un nou atac sângeros ŞOCHEAZĂ Serbia! 8 oameni au murit şi alţi 14 au fost răniţi

Publicat:

 Poliţia l-a arestat vineri pe presupusul autor al noului atac armat în Serbia, în care opt persoane au fost ucise şi alte treisprezece rănite într-un sat din apropiere de Belgrad, relatează Reuters şi France Presse, potrivit agerpres.

“RTS a aflat că criminalul a fost arestat lângă Kragujevac”, în centrul Serbiei, a transmis postul naţional RTS, după o operaţiune lansată în urma acestui măcel ce a avut loc joi noapte în mai multe sate din apropierea Belgradului, al doilea atac armat în masă în ţară în această săptămână.

Citeşte şi: De ce fug condamnații români în Italia? – Black News

“Suspectul U.B., născut în 2002, a fost reţinut în în vecinătatea oraşului Kragujevac, el este suspectat de uciderea a opt persoane şi rănirea altor 14 în timpul nopţii”, a declarat Ministerul sârb de Interne într-un comunicat, adăugând că ancheta este în curs de desfăşurare.

Preşedintele Serbiei Aleksandar Vucic este aşteptat să se adreseze naţiunii în jurul orei 10.30 (8.30 GMT).


Atacul armat din satul Dubona, lângă oraşul Mladenovac, la 42 km sud de Belgrad, este al doilea în ţara din Balcani în doar două zile.

Miercuri, un băiat de 13 ani a ucis prin împuşcare nouă persoane şi a rănit şapte la o şcoală din Belgrad înainte de a se preda.

Potrivit presei locale, suspectul în al doilea atac a fost implicat într-o altercaţie în curtea şcolii joi noapte şi a plecat, dar s-a întors cu o puşcă de asalt şi un pistol. El a deschis focul şi a continuat să tragă în oameni la întâmplare dintr-o maşină în mişcare.

Potrivit televiziunii de stat RTS, un poliţist în afara serviciului şi sora sa se numără printre cei ucişi.

Aproximativ 600 de poliţişti sârbi, inclusiv Unitatea Antiteroristă Specială (SAJ) şi Jandarmeria, au fost implicaţi într-o vânătoare de oameni, numită Operaţiunea Vârtej, a raportat RTS.

Citeşte şi: Fostul cancelar german Schroeder nu a reuşit să recapete în instanţă biroul de care fusese deposedat din cauza prieteniei cu Putin – Black News

Ştire iniţială: Opt persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 13 au fost rănite joi seară într-un atac armat în apropierea oraşului sârb Mladenovac, la aproximativ 60 de kilometri sud de capitala Belgrad, potrivit presei locale, scriu AFP şi dpa, potrivit agerpres.

Suspectul în vârstă de 21 de ani a deschis focul cu o armă automată asupra unui grup de persoane dintr-un vehicul în mişcare şi a fugit, potrivit televiziunii publice RTS.

Poliţia îl caută pe suspect, a adăugat RTS. La faţa locului au fost numeroşi poliţişti şi ambulanţe, iar elicoptere survolează împrejurimile.

În aprilie, un sătean a împuşcat mortal 13 persoane, printre care membri ai familiei şi vecini, lângă Mladenovac, reaminteşte AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.