StiripesurseDiasporaA început ceremonia de încoronare a Regelui Charles al III-lea la...

A început ceremonia de încoronare a Regelui Charles al III-lea la Westminster Abbey

Publicat:

Ceremonia de încoronare a regelui Charles al III-lea şi a soţiei sale, regina Camilla, a început la Westminster Abbey din Londra, sâmbătă, la ora locală 11.00 (09.00 GMT), sub privirile a milioane de telespectatori din lumea întreagă şi a celor 2.300 de invitaţi care participă la acest eveniment istoric, relatează DPA, potrivit agerpres.  

Regele Charles şi regina Camilla au fost întâmpinaţi în faţa intrării principale de la Westminster Abbey de arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, care îl va unge şi îl va încorona pe monarh, după ce acesta a străbătut într-o trăsură de stat străzile din centrul Londrei în cadrul unei procesiuni grandioase.

Citește și : Nivelul ridicat al apei ameninţă un baraj de lângă centrala nucleară din Zaporojie

Charles al III-lea, care a urcat pe tron la 8 septembrie 2022, la moartea mamei sale, Elisabeta a II-a, va depune jurământul de recunoaştere a diferitelor religii practicate în ţară şi, de asemenea, ca şef al Bisericii Anglicane, înainte de a primi însemnele regale şi de a i se pune pe cap coroana Sfântului Edward.

Îmbrăcat într-o mantie armorială, regele Charles al III-lea a intrat în abaţie urmat de mai mulţi nepoţi, între care prinţul George, al doilea în linia de succesiune la coroana britanică, în calitate de paj alături de nepoţii Camillei, relatează EFE.


Pe altarul principal au fost aşezate cele două coroane care vor fi folosite la această ceremonie, coroana Sfântului Edward şi coroana imperială, cu aceasta din urmă monarhul urmând să părăsească abaţia la finalul ceremoniei.

Camilla, care a intrat înaintea regelui, este îmbrăcată în alb şi va fi de asemenea încoronată după monarh.

În spatele regelui, au intrat în abaţie prinţul şi prinţesa de Wales, William şi Catherine, ambii în ţinută de ceremonie.

Prinţul Henry, fiul cel mic al Regelui, asistă la încoronarea tatălui său, dar fără soţia sa, Meghan, şi cei doi copii ai lor, Archie şi Lilibet.

Citește și : Consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Biden vizitează Arabia Saudită

Zeci de mii de simpatizanţi ai monarhiei britanice s-au reunit pe marginea bulevardelor londoneze pentru a saluta trecerea trăsurii “Diamond Jubilee”, între Palatul Buckingham şi Westminster Abbey. Unii dintre fanii familiei regale au dormit în corturi, dorind să se asigure că beneficiază de cele mai bune locuri pentru a-i vedea de aproape pe rege şi pe regină.

Numeroşi şefi de state şi de guverne din străinătate, capete încoronate şi membri ai familiei regale extinse a Regatului Unit asistă în aceste momente la ceremonia de încoronare.

 

 

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ANSA modernizează controlul la frontieră conform standardelor europene

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentară (ANSA) a demarat evaluarea sistemului de control sanitar-veterinar și fitosanitar la frontiera de stat, în cadrul pregătirii Moldovei pentru...

Taxa auto va fi colectată de primării, iar vinieta va deveni obligatorie pentru toate vehiculele

Taxa anuală de drum ar putea fi înlocuită cu o taxă pe vehicul colectată de primării, iar vinieta ar urma să devină obligatorie pentru...

Cetățenii și companiile au economisit 853,4 milioane de lei prin serviciile publice digitale

Cetățenii și companiile din Republica Moldova au economisit în 2025 peste 9,3 milioane de ore prin utilizarea serviciilor publice digitale. Valoarea timpului câștigat este...

România rămâne țara cu cea mai mare inflație din UE: Prețurile cresc de peste trei ori mai repede decât media europeană

România continuă să aibă cea mai ridicată rată anuală a inflației din Uniunea Europeană, chiar dacă ritmul de creștere a prețurilor a încetinit ușor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.