Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, consideră că nu există posibilitatea, în acest moment, de a se ajunge la o încetare a focului generală în Ucraina, întrucât amândouă părţile sunt convinse că pot câştiga, consemnează marţi AFP şi Reuters, citând dintr-un interviu acordat de responsabilul ONU cotidianului spaniol El Pais, transmite şi agerpres.
“Din păcate, cred că în acest moment o negociere de pace nu este posibilă” şi “nu văd nicio posibilitate de a obţine imediat (…) o încetare a focului globală”, a afirmat în interviu Guterres, aflat în vizită în Spania.
Citeşte şi: O trecere în revistă a Încoronării – repetată fără cusur, emoționantă și shakespeareană – Black News
“Este clar că cele două părţi sunt complet angajate în război” şi sunt “convinse că pot să câştige”, a adăugat acesta.
El şi-a exprimat totodată “speranţa” ca “în viitor” să fie posibilă aducerea Rusiei şi Ucrainei la masa negocierilor.
Citeşte şi: Cele mai importante alegeri din lume: De ce este Turcia atât de importantă? – Black News
ONU se concentrează asupra discuţiilor cu Rusia şi cu Ucraina vizând reglementarea unor probleme concrete ca prelungirea acordului privind cerealele, care urmează să expire pe 18 mai, a menţionat secretarul general al Naţiunilor Unite.











