StiripesurseDiasporaAmbasadorul Rusiei în Polonia, împiedicat să depună flori la mausoleul soldaţilor...

Ambasadorul Rusiei în Polonia, împiedicat să depună flori la mausoleul soldaţilor sovietici din Varşovia de activişti pro-ucraineni

Publicat:

Activişti pro-ucraineni l-au împiedicat pe ambasadorul Rusiei în Polonia să depună flori la mausoleul soldaţilor sovietici din Varşovia, marţi, când Rusia celebrează victoria asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, relatează AFP, potrivit agerpres

La intrarea în mausoleu, mai multe zeci de activişti au montat o instalaţie artistică, compusă din sute de drapele ucrainene şi din cruci comemorative în memoria ucrainenilor ucişi în cursul invaziei pe scară largă declanşate la 24 februarie 2022 de Rusia împotriva Ucrainei.

Citește și : China îl expulzează pe consulul Canadei de la Shanghai

Instalaţia a cuprins de asemenea mai multe machete de clădiri rezidenţiale distruse de bombardamentele ruseşti în diferite oraşe ucrainene.

Ambasadorul rus Serghei Andreev, care a încercat să depună o jerbă de flori la mausoleu, a fost înfruntat de activişti şi, într-un final, a fost constrâns să depună florile la intrarea în sit.


‘După cum vedeţi, ne confruntăm cu o tulburare evidentă a ordinii publice. Din păcate, pentru a doua oară nu am putut depune coroane de flori la monumentul dedicat soldaţilor sovietici care au murit aici în lupta împotriva fascismului’, s-a plâns Andreev.

Ambasadorul Andreev a făcut şi anul trecut obiectul protestelor în acelaşi loc, atunci militanţii l-au stropit cu o substanţă roşie într-o paralelă cu sângele vărsat din cauza agresiunii ruse împotriva Ucrainei vecine.

Viktoria Pogrebniak, o militantă a organizaţiei pro-ucrainene Euromaidan, a declarat pentru AFP că scopul acţiunii de protest a fost de a ‘arăta consecinţele războiului Rusiei în Ucraina’.

‘Desigur, ei vor încerca să arate că încă luptă împotriva fascismului (…) De fapt, ei sunt cei care au reînviat fascismul, care i-au dat un alt nume’, a adăugat ea.

Citește și : Biden sare în ajutorul scenariştilor de la Hollywood

Militanţii Euromaidan au cerut, de asemenea, Poloniei să îl expulzeze pe ambasadorul rus. ‘Desigur, noi nu putem cere nimic, putem doar să facem apel, dar rugămintea noastră (…) este de a-i vedea pe diplomaţii ruşi îndepărtaţi din Polonia, îndepărtaţi din lumea civilizată, pentru că locul lor nu mai este aici’, susţine Pogrebniak.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.