StiripesurseDiasporaFostul preşedinte francez, Nicolas Sarkozy, a fost pus sub ACUZARE

Fostul preşedinte francez, Nicolas Sarkozy, a fost pus sub ACUZARE

Publicat:

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost pus sub acuzare, împreună cu alţi 12 foşti oficiali, pentru “corupţie pasivă” şi finanţarea ilegală din Libia a campaniei sale electorale, relatează AFP, Reuters, dpa, potrivit agerpres.

Acuzaţiile formulate joi de Parchetul financiar francez sunt “ascunderea deturnării de fonduri publice, corupţie pasivă, finanţarea ilegală a campaniei electorale şi conspiraţie în vederea comiterii unei infracţiuni pasibile de o pedeapsă de 10 ani de închisoare”.

Citeşte şi: Regatul Unit se dotează cu prima sa linie de autobuze autonome – Black News

Astfel, Sarkozy i-ar fi lăsat cu bună ştiinţă pe colaboratorii săi apropiaţi şi intermediari să “acţioneze pentru a obţine sau a încerca să obţină” de la regimul condus de Muammar Gaddhafi “sprijin financiar în vederea finanţării campaniei sale electorale din 2007”, în valoare de mai multe milioane de euro.

Fostul şef de stat acum în vârstă de 68 de ani a negat permanent acuzaţiile din acest dosar, deschis în 2013 şi în care mai sunt acuzaţi, între alţii, foştii miniştri Eric Woerth şi Brice Hortefeux şi fostul său şef de cabinet Claude Gueant.


Citeşte şi: Portugalia va interzice fumatul pe terase acoperite şi în proximitatea şcolilor – Black News

În schimb, un martor a afirmat în 2016 că, la finele lui 2006 ori începutul lui 2007, a adus la Ministerul francez de Interne, condus la acea vreme de Sarkozy, mai multe valize pregătite de regimul libian şi conţinând suma totală de 5 milioane de euro.

Fostul şef de stat este vizat de mai multe dosare. Săptămâna viitoare, pe 17 mai, Curtea de apel din Paris urmează să se pronunţe în dosarul “ascultărilor”, în care Sarkozy a fost condamnat în primă instanţă la trei ani de închisoare, din care unul cu executare, pentru corupţie şi trafic de influenţă, iar din noiembrie va fi judecat apelul în cazul Bygmalion, legat de finanţarea campaniei sale prezidenţiale din 2012 şi pentru care a fost condamnat în primă instanţă la un an de închisoare cu executare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.