StiripesurseDiasporaTrupele britanice participă la exerciţiul NATO 'Spring Storm' din Estonia

Trupele britanice participă la exerciţiul NATO ‘Spring Storm’ din Estonia

Publicat:

Peste 1.500 de militari britanici se vor antrena alături de mii de militari din statele membrele NATO ca parte a unui exerciţiu major găzduit de Estonia, conform informaţiilor furnizate de Ministerul britanic al Apărării, informează duminică PA Media/dpa, potrivit agerpres.  

Exerciţiul denumit “Spring Storm” – Furtună de Primăvară -, este cel mai mare exerciţiu militar anual care implică grupul de luptă avansat consolidat al NATO condus de Regatul Unit.

Citește și : SUA aprobă vânzarea Germaniei a 60 de elicoptere de tip CH-47F Chinook

Aproximativ 14.000 de militari din 11 ţări membre NATO urmează să ia parte, fiind prima dată când Regatul Unit efectuează o desfăşurare la nivel de brigadă în Estonia. În cadrul exerciţiului, trupele terestre vor fi testate în scenarii de câmp de luptă, inclusiv atacuri de tranşee, misiuni de recunoaştere şi tactici de infanterie uşoară.

Secretarul britanic al Apărării, Ben Wallace, a declarat:”Sute de trupe britanice din forţele noastre armate se vor antrena din nou cu personal din 11 naţiuni NATO, demonstrând puterea interoperabilităţii noastre cu ţările partenere şi angajamentul nostru combinat faţă de Alianţa NATO. În timp ce armata rusă continuă invazia ilegală a Ucrainei ameninţând stabilitatea în Europa, Marea Britanie şi aliaţii noştri vor continua să sprijine Ucraina şi să apere valorile şi libertatea noastră comune”.


În cadrul exerciţiului de două săptămâni, membrii RAF (Forţa Aeriană Regală a Regatului Unit) vor efectua exerciţii de pregătire în recunoaştere şi integrare aero-terestră.

Royal Marines Commandos va efectua, de asemenea, un exerciţiu de asalt pe plajă ca parte a manevrelor.

Locotenent-colonelul Steve Wilson, comandantul husarilor regali, a declarat că prezenţa avansată consolidată “aşteaptă cu nerăbdare oportunităţile oferite de Exerciţiul Spring Storm”.”Şansa de a ne antrena pe terenul pe care ar putea să fie nevoie să îl apărăm se adaugă la solemnitatea exerciţiului”, a adăugat el.

Citește și : Un judecător federal a invalidat o lege care interzice vânzarea pistoalelor către minorii americani

“Grupul nostru de luptă este pe deplin integrat cu Brigada 1 Estonă şi aduce pe teren trupe britanice şi franceze înalt pregătite şi capabile.Vom aduce o gamă largă de capabilităţi puternice, de la tancuri de luptă principale, antitanc şi artilerie până la lunetişti, mortiere, ingineri şi controlori aerieni tactici. Aşteptăm cu nerăbdare să demonstrăm capacităţile şi hotărârea alianţei NATO în zilele următoare”, a mai spus Steve Wilson.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.