StiripesurseDiasporaBrexit-ul propus de Theresa May a trecut de primul obstacol din...

Brexit-ul propus de Theresa May a trecut de primul obstacol din parlamentul britanic

Publicat:

Camera Comunelor din Marea Britanie a votat în cursul nopţii de luni spre marţi să discute în a doua lectură planul premierului Theresa May de a abroga legile Uniunii Europene şi de a le include în legislaţia britanică, relatează DPA, conform agerpres.

După mai multe ore de dezbateri, pe alocuri dure, 326 de membri ai Camerei Inferioare a Parlamentului au votat favorabil, în timp ce 290 au fost împotriva proiectului de lege privind retragerea din UE.

Proiectul de lege abrogă legislaţia din tratatul din 1972 prin care Marea Britanie a aderat la Comunitatea Economică Europeană, aşa cum era cunoscută atunci, şi încorporează peste 12.000 de reguli şi reglementări ale UE în legislaţia britanică înainte de ieşirea Londrei din UE prevăzută în 2019.

Citeşte şi: Alertă teroristă în SUA. Pontonul din Santa Monica a fost EVACUAT – FOTO/VIDEO

Theresa May a spus că acest vot sprijină dorinţa poporului britanic şi oferă ‘certitudine şi claritate’, permiţând ca negocierile să avanseze pe ‘baze solide’, a relatat Press Association.


Laburiştii au spus că rezultatul votului este ‘profund dezamăgitor’, iar liberal-democraţii au vorbit despre ‘o zi neagră’ pentru parlament.

Este de aşteptat o opoziţie mai puternică în următoarele săptămâni.

Înaintea dezbaterii din Camera Comunelor, secretarul pentru Brexit, David Davis, le-a spus parlamentarilor că britanicii “nu au votat pentru confuzie” la referendumul de anul trecut privind ieşirea din UE.

El a afirmat că un vot împotriva proiectului de lege ar fi “un vot pentru o ieşire haotică din Uniunea Europeană”.

Citeşte şi: Un milion de oameni au ieşit pe străzile din Barcelona pentru a cere independenţa Cataloniei

Înaintea votului, liderul laburist Jeremy Corbyn a spus că proiectul de lege propus de conservatori este “nedemocratic, acaparator de putere şi ameninţă drepturi şi garanţii”.

Chiar dacă Theresa May a pierdut majoritatea parlamentară în alegerile anticipate din iunie, planul a fost votat cu sprijinul a 10 parlamentari ai Partidului Democrat Unionist din Irlanda de Nord.

De asemenea, şapte aleşi laburişti au votat ca proiectul de lege să ajungă la a doua lectură, iar 13 s-au abţinut, conform Press Association.

Analiştii au atras atenţia că Theresa May s-ar putea confrunta cu o rebeliune în etapele ulterioare ale procesului de votare a proiectului de lege din partea unor conservatori pro-UE atât în Camera Comunelor, cât şi în Camera Lorzilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.