StiripesurseȘtirile zileiPhenianul critică intensificarea exerciţiilor militare SUA-Coreea de Sud

Phenianul critică intensificarea exerciţiilor militare SUA-Coreea de Sud

Publicat:

Coreea de Nord a acuzat Statele Unite şi Coreea de Sud că intensifică “şantajul nuclear” cu exerciţii militare comune, angajându-se să ia măsurile corespunzătoare împotriva a ceea ce a numit “nebunia instigatorilor la război”, a transmis vineri agenţia de presă de stat KCNA, preluată de Reuters, potrivit agerpres.

Forţele americane şi sud-coreene au lansat o serie intensificată de exerciţii anuale de primăvară începând din martie, inclusiv manevre aeriene şi maritime implicând un portavion american şi bombardiere grele.

Citeşte şi: Un om de afaceri grec a fost arestat de FBI pentru transfer de tehnologie către ruși – Black News

Coreea de Nord a reacţionat furioasă la exerciţii, numindu-le o repetiţie pentru invazie.

“Complotul lor de a ne zdrobi militar este un alt indiciu clar că nebunia instigatorilor inamici la război a ajuns la un punct în care nu poate fi trecută cu vederea”, a declarat KCNA. “Tam-tamul frenetic de război nuclear între SUA şi marionetele războinice trebuie să declanşeze răspunsuri corespunzătoare”, adaugă agenţia.


Phenianul va continua să-şi dezvolte programele de arme, adaugă KCNA, numind “drept legitim al unui stat suveran să aibă mijloace mai puternice de autoapărare” pentru a se descurca în “situaţii grave şi ameninţări potenţiale”.

Coreea de Nord şi-a intensificat activitatea militară în ultimele luni, dezvăluind proiecte pentru focoase nucleare noi, mai mici, lansând o rachetă balistică intercontinentală capabilă să lovească SUA şi testând ceea ce a numit o dronă de atac subacvatic cu capacitate nucleară.

Săptămâna aceasta, liderul nord-coreean Kim Jong Un a inspectat o staţie militară de sateliţi, declarând că lansarea cu succes a unui satelit spion este o “cerinţă urgentă a mediului de securitate care se conturează”.

Citeşte şi: De câți bani e nevoie pentru ca cineva să fie considerat bogat – Black News

Kim a spus că dă prioritate unui program de sateliţi de spionaj ca parte a eforturilor de a avansa tehnologia de supraveghere pentru a îmbunătăţi capacitatea ţării de a lovi ţinte într-o criză.

Phenianul a efectuat în decembrie ceea ce a numit un test important în “fază finală” pentru un satelit spion şi a declarat că va finaliza pregătirile pentru lansare până în aprilie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

România și Bulgaria, printre țările care au cei mai mulți judecători la 100.000 de locuitori

România și Bulgaria se numără printre țările cu cel mai mare număr de judecători raportat la populația din Uniunea Europeană în 2024, conform datelor...

Grecia se pregătește de primul val de caniculă din acest an. Temperaturile ajung la 41 de grade

Grecia se pregătește să facă față primului val de caniculă din acest an, după ce a fost ferită de temperaturile record care au afectat...

Cum poate fi demontată o ‘democrație iliberală’: cazul Ungariei

Președintele Ungariei, Tamás Sulyok, un apropiat al fostului prim-ministru Viktor Orbán, a anunțat că va semna un amendament constituțional recent aprobat, care va pune...

Războiul reîncălzit dintre SUA și Iran aprinde prețul petrolului

Prețurile petrolului au crescut luni dimineață, pe măsură ce confruntările dintre SUA și Iran s-au intensificat, alimentând temerile privind perturbarea livrărilor de energie prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.