StiripesurseȘtirile zileiVladimir Putin speră că reuniunea OIAC va putea pune "un punct...

Vladimir Putin speră că reuniunea OIAC va putea pune “un punct final” în cazul Skripal

Publicat:

Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi-a exprimat marţi speranţa că reuniunea Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), prevăzută miercuri, va putea pune “un punct final” anchetei asupra otrăvirii unui fost spion rus în Marea Britanie, pentru care Londra acuză Moscova, relatează AFP, conform agerpres.

“Stârneşte uimire viteza cu care a fost lansată campania antirusă” după otrăvire, a declarat Vladimir Putin în cursul unei vizite la Ankara. “Mâine (miercuri), convocăm o reuniune a OIAC pentru a studia această situaţie cât mai detaliat posibil (…) Sper că aceasta va permite să să pună un punct final”, a adăugat el.

Citește și : Cazul Skripal : Centrul militar britanic din Porton Down nu a putut să dovedească că agentul neurotoxic Noviciok provine din Rusia

“Potrivit experţilor internaţionali, asemenea substanţe neuroparalitice pot fi fabricate în peste 20 de ţări ale lumii”, a subliniat liderul rus.

“Suntem interesaţi de o anchetă completă şi ca Rusia să fie autorizată să participe la această anchetă”, a insistat el.


Fostul spion rus Serghei Skripal şi fiica sa Iulia au fost găsiţi în stare de inconştienţă, la 4 martie, pe o bancă din oraşul Salisbury, autorităţile britanice afirmând că ei sunt victimele unei otrăviri cu un agent neurotoxic de fabricaţie rusească, potrivit Londrei. Aceste acuzaţii au fost respinse cu vehemenţă de Moscova.

Din cauza acestei otrăviri, Marea Britanie şi aliaţii săi, în special din Uniunea Europeană şi NATO, au anunţat peste 150 de expulzări ale unor diplomaţi ruşi de pe teritoriile lor.

Statele Unite se află în fruntea acestei mişcări, Donald Trump validând după apelul de la 20 martie expulzarea a 60 de “spioni” ruşi, cea mai importantă expulzare de diplomaţi ruşi aflaţi la post în Statele Unite.

Rusia, care a negat orice responsabilitate în această otrăvire şi a denunţat “o provocare” şi o “campanie antirusă”, a ripostat prin măsuri identice faţă de un număr echivalent de diplomaţi ai statelor respective.

Cu toate că este membră a NATO, Turcia s-a ţinut deoparte de aceste expulzări coordonate, preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, declarând că refuză să acţioneze împotriva Rusiei “pe baza unei acuzaţii”.

Citește și : Rusia a adus un omagiu victimelor atentatului comis în metroul din Sankt Petersburg

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.