StiripesurseDiasporaSute de salariaţi de la Disneyland Paris, în grevă pentru a...

Sute de salariaţi de la Disneyland Paris, în grevă pentru a obţine salarii mai mari

Publicat:

Mai multe sute de salariaţi de la parcul de distracţii Disneyland Paris au intrat marţi dimineaţa în grevă, susţinuţi de confederaţia sindicală CGT, pentru a obţine o majorare salarială de 200 de euro şi plata orelor suplimentare pentru duminicile lucrate, transmite AFP, potrivit agerpres

Peste 500 de salariaţi care exercită diferite meserii în cadrul Disneyland Paris, cum ar fi în sectorul hotelier, al mentenanţei sau securităţii, au intrat în grevă, susţine CGT. Greviştii solicită o majorare salarială de 200 de euro pe lună, o plată dublă pentru o duminică lucrată, dar şi “îmbunătăţirea condiţiilor de muncă”, potrivit CGT.

Citește și :  Moscova susţine că retorica nucleară a G7 are scopul de a face presiuni asupra Rusiei şi a Chinei

Contactată de AFP, conducerea Disneyland Paris, care numără aproximativ 17.000 de salariaţi, nu a dorit să comenteze.

Sindicatul majoritar, CFDT, solicită la rândul său conducerii parcului de distracţii “să înceapă imediat negocierile cu privire la salarii”, în contextul unei inflaţii ridicate în Franţa.


Parcul de distracţii Disneyland Paris este amplasat în localitatea Marne-la-Vallée, regiunea Ile-de-France din jurul Parisului. Este prima destinaţie turistică privată din Europa şi, cu 17.000 de salariaţi, este şi cel mai mare angajator la o singură locaţie din Franţa.

Disneyland Paris nu a mai comunicat numărul de vizitatori după 2015, an în care a fost frecventat de 14,8 milioane de persoane.

Citește și :  Nemţii ştiu: Putin NU este slăbit după 15 luni de război!

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.