StiripesurseȘtirile zileiMalware-ul de spionaj Pegasus, utilizat în conflictul dintre Armenia şi Azerbaidjan...

Malware-ul de spionaj Pegasus, utilizat în conflictul dintre Armenia şi Azerbaidjan (ONG)

Publicat:

Cel puţin o duzină de jurnalişti armeni, angajaţi ai unor ONG-uri şi oficiali armeni au avut telefoanele piratate cu malware-ul de spionaj Pegasus în timpul conflictului cu Azerbaidjanul, potrivit unui raport publicat de organizaţia Access Now şi citat joi de France Presse, potrivit agerpres

Acest program de calculator conceput de compania israeliană NSO Group poate prelua controlul asupra unui smartphone şi permite accesul de la distanţă la date, microfon şi cameră.

Citește și :  Joe Biden a comemorat victimele atacului armat dintr-o şcoală din Uvalde

Potrivit ONG-ului Access Now, care apără drepturile utilizatorilor de internet, aceasta este prima utilizare documentată a programului de calculator Pegasus într-un conflict militar internaţional.

Armenia şi Azerbaidjanul, foste republici sovietice, au luptat pentru controlul regiunii disputate Nagorno-Karabah în două războaie, unul în anii 1990 şi celălalt în 2020.


În ciuda unei încetări a focului sub egida Moscovei, ciocniri izbucnesc regulat la graniţa dintre cele două ţări.

Ancheta Access Now, realizată împreună cu alte ONG-uri şi grupuri de cercetare, a putut confirma că 12 persoane au fost vizate de Pegasus în perioada octombrie 2020 – decembrie 2022.

Printre acestea, responsabila armeană pentru drepturile omului Kristinne Grigorian, mai mulţi jurnalişti de la Radio Free Europe şi un reprezentant al Naţiunilor Unite.

Printre victime se numără şi Anna Naghdalian, purtătorul de cuvânt al Ministerului armean de Externe în timpul conflictului. Ea a fost avertizată în 2021 de Apple că telefonul ei ar putea fi atacat.

“Pentru prima dată, m-am simţit vulnerabilă şi îngrijorată de integritatea informaţiilor mele personale şi profesionale”, a declarat ea pentru AFP.

Access Now a spus că nu poate fi sigură cine a efectuat spionajul, mai ales că atât Armenia, cât şi Azerbaidjanul au implementat sisteme de supraveghere în trecut.

“Deşi natura clandestină (a acestei tehnologii) arată că nu există întotdeauna urme clare care să conducă la un autor, faptele şi precedentele indică autorităţile azere”, a declarat pentru AFP Giulio Coppi, un responsabil al ONG-ului.

Pentru organizaţie, un moratoriu se impune asupra vânzării unor astfel de software-uri atât timp cât acestea nu sunt în conformitate cu legislaţia internaţională.

Citește și : C.Q. Brown este noul şef de stat-major al SUA

“Furnizarea de programe spion Pegasus autorităţilor uneia sau altei ţări în contextul unui conflict violent implică un risc substanţial de a facilita şi de a contribui la grave încălcări ale drepturilor omului şi chiar crime de război”, scrie ONG-ul în raport.

NSO Group este subiectul a numeroase procese, din partea Apple şi a altor companii. În iulie 2021, o investigaţie a scos la iveală o listă cu peste 50.000 de nume susceptibile să fi fost monitorizate prin Pegasus, inclusiv şefi de stat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Revoltă în satul unde o fetiță de șapte ani ar fi fost agresată de un vecin. Oamenii cer dreptate

Cazul copilei de șapte ani, care ar fi fost abuzată sexual de către un vecin, provoacă teamă și furie deopotrivă în rândul localnicilor. Citește și:...

Fermierii au primit sute de milioane prin intermediul programului FCA

Peste 580 de întreprinderi micro și mici din sectorul agricol au primit în perioada martie 2025-mai 2026 finanțări peste jumătate de miliard de lei. Citește...

Nereguli în evidența patrimoniului gestionat de MEC

Curtea de Conturi a Republicii Moldova a emis o opinie de audit cu rezerve asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Educației și Cercetării (MEC)...

Se anunță Moldova Pride 2026

Platforma organizațiilor LGBTQ+ a anunțat programul festivalului Moldova Pride 2026, ajuns. Evenimentul se va desfășura sub sloganul: „Dragostea creează, legea protejează”, potrivit postului public...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.