StiripesurseDiasporaUngaria contestă un demers al Parlamentului European de a-i bloca preluarea...

Ungaria contestă un demers al Parlamentului European de a-i bloca preluarea preşedinţiei Consiliului UE

Publicat:

Ungaria nu va permite Parlamentului European să-i blocheze preşedinţia semestrială a Consiliului UE pe care această ţară o va exercita în a doua jumătate a anului viitor, a declarat joi ministrul ungar al justiţiei, Judit Varga, amintind că Parlamentul European nici nu are competenţe în această chestiune, relatează presa ungară, citată de agenţia EFE, potrivit agerpres.

“Parlamentul European vrea încă o dată să-i ia ceva Ungariei. Săptămâna viitoare va vota din nou o rezoluţie împotriva Ungariei, prin care vor să blocheze preşedinţia ungară” a Consiliului UE, a remarcat Judit Varga.

Citește și :  Joe Biden a comemorat victimele atacului armat dintr-o şcoală din Uvalde

Guvernul de la Budapesta “nu va permite” ca Ungariei să-i fie luată această preşedinţie semestrială, a adăugat ea, reacţionând astfel la relatările din presa internaţională conform cărora mai multe grupuri politice din legislativul european cer ca într-o rezoluţie pe care o vor prezenta să fie inclus şi un paragraf care să pună la îndoială capacitatea Ungariei de a exercita această preşedinţie, invocând încălcarea statului de drept de către guvernul premierului Viktor Orban.

Însă Consiliul UE (statele membre), nu Parlamentul European, este cel care decide asupra preşedinţiei rotative, iar aceasta cu un vot în unanimitate, aşadar Parlamentul European “nu are nimic de-a face cu asta”, a amintit ministrul ungar al justiţiei.


Aflat de 13 ani în fruntea unui guvern de orientare conservatoare, Viktor Orban are o relaţie tensionată cu Comisia Europeană, care-l acuză de încălcarea statului de drept prin limitarea drepturilor comunităţii LGBT, respingerea migranţilor ilegali, controlul asupra presei, justiţiei şi achiziţiilor publice sau contestarea întâietăţii deciziilor Curţii de Justiţie a UE (CJUE) asupra dreptului naţional.

Citeşte şi:  Maia Sandu, la summitul Comunității Politice Europene: Am convenit să urgentăm reformele în justiție pentru a ne proteja mai bine democrația și țara

Citește și : C.Q. Brown este noul şef de stat-major al SUA

Pentru toate acestea, Comisia Europeană a blocat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al Ungariei, prin care această ţară are dreptul la granturi în valoare de 5,8 miliarde de euro din planul european de redresare post-pandemie. Mai mult, Bruxellesul a activat împotriva Budapestei noul mecanism de condiţionalitate ce permite Comisiei Europene să le suspende fondurile europene acelor state membre despre care consideră că încalcă statul de drept, blocând astfel 22 de miliarde de euro din fondurile de coeziune ce revin Ungariei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

Violenţe într-un cuplu de moldoveni din Italia: Femeia a pierdut sarcina!

Un moldovean de 43 de ani, stabilit în orașul italian Padova, a fost arestat preventiv după o anchetă care a scos la iveală ani...

O nouă ediție a programului DOR: Copiii din diasporă pot depune dosarele

Copii și tineri din Republica Moldova și cei din familiile stabilite în străinătate pot participa la programul guvernamental „DOR - Diasporă, Origini, Reveniri”, ediția...

Un moldovean a murit într-un accident grav petrecut în Italia

Un bărbat originar din Chișinău a murit în urma unui grav accident rutier produs pe 7 aprilie, în provincia Mantova, Italia. Victima avea 32...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.